Terasele, grădinile și sera Reginei Maria de pe domeniul Peleș vor fi refăcute de studenții de la Agronomie, potrivit Știrile TVR. După ce vor fi finalizate lucrările, Casa Regală are în intenția să le redea circuitului turistic, într-un tur ghidat, separat de Muzeul Peleș.

În grădini sunt specii de plante care au supravețuit 120 de ani. Cei 50 de studenți de la Peisagistică și Holticultură, din cadrul Universității de Agronomie București, au invetariat deja toate plantele de pe terasele Castelului Peleș.

Studenții se vor folosi de planuri și schițe din arhive pentru a reda imaginea și grandoarea grădinilor regale de odinioară.

În zona Foișorului, de exemplu, acolo unde publicul nu are acces, au fost plantate flori exotice pe care le îngrijea de multe ori chiar Regina Maria. Muzeul Peleș nu și-a mai permis un grădinar și o perioadă îndelungată de timp s-a ocupat de ele un fochist. Din fericire, o parte dintre aceste flori au rezistat.

Vor fi refăcute serele, peluza istorică, malurile pârâului Pelișor și cele șapte terase ale Castelului Peleș. După încheierea lucrărilor, doi dintre studenți, după absolvire, vor fi angajați ca grădinari permanenți ai domeniului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *