Frumoasa prezentatoare a edițiilor speciale ale emisiunii Conviețuiri de la TVR, Teodora Drăgoi Pop are un program încărcat în această vară. Pe lângă filmările pentru emisiune, vedeta va prezenta la finalul acestei săptămâni (17 – 20 august), Festivalul Intercultural Sighișoara – ProEtnica.
Pe scena principală, vor avea loc peste 50 de spectacole artistice și va fi organizat un târg de arte și meserii, în care vor fi etalate diverse obiecte tradiționale, fabricate de către participanții aparținând minorităților naționale. În plus, o expoziție de artă plastică va prezenta lucrările artiștilor contemporani aparținând minorităților naționale, vor avea loc proiectii de film care abordează tema dialogului intercultural precum și 2 workshop-uri derulate de Asociația Lume Bună din București. Fiecare zi de festival se va încheia cu un concert susținut de formații și artiști români. “Mă bucur că am ocazia să fiu și în acest an prezentatoarea acestui eveniment de anvergură.  ProEtnica reunește mai mult de 600 de reprezentanți ai celor 20 de minorități naționale din România și le oferă o oportunitate de a împărtăși obiceiurile lor și de a se se angaja activ în dialogul intercultural, prin diferite canale și cu mijloace diferite de expresie, cum ar fi: artă tradițională, artă contemporană, cercetare științifică și mese rotunde”, a declarat Teodora Drăgoi Pop. Festivalul va fi reflectat de TVR într-o ediție specială a emisiunii “Conviețuiri” pe data de 23 august, de la ora 15.00.
 
Teodora Drăgoi Pop are o experiență în televiziune  de 10 ani. Ea a devenit colaborator al Televiziunii Române încă din anii studentiei (2007). Teodora s-a facut rapid remercată, fiind o prezență carismatică, în timp ce profesionalismul o definește.  În luna august, vedeta prezintă emisiunea “Conviețuri” la TVR 1, fiind jurnalist colaborator al redacției “Alte minorități” a TVR, și prezentator al edițiilor speciale Conviețuiri. Ea prezintă și emisiunea “Popasuri folclorice” la TVR 3. În plus, Teodora a realizat și emisiuni medicale la TVH.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *