Serban Copot, solistul trupei Animal X, a regizat si a scris scenariul unui spectacol pus in scena la gradinita Little Genius din Bucuresti. Artistul, care a lansat inclusiv carti si melodii pentru copii, a gandit si a pus in scena o sceneta amuzanta in care au jucat parintii copiilor, cei mici fiind, de aceasta data, spectatori.
“Ideea acestui spectacol s-a construit in jurul conceptului de parinti care se transforma in copii in asteptarea mosului. Atmosfera trebuia sa fie comica, festiva, relaxata ca de sarbatori. Am decis ca piesa centrala sa fie bradul, care va fi impodobit pe parcursul acestei mici scenete, iar, in mod evident, apogeul, Mos Craciun. Am folosit 5 melodii specifice sezonului, am facut cateva dialoguri si asa s-a nascut prima mea sceneta. Este prima oara cand particip la un spectacol in calitate de regizor si scenarist (cand spun asta suna asa pompos) si trebuie sa recunosc ca am avut si eu emotiile mele. Nu mai vorbesc despre emotiile gastii de parinti-actori care repetau replicile pana in ultima clipa a intrarii in scena”, povesteste Serban Copot pe blogul sau, www.serbancopot.ro.
La finalul piesei a avut loc o intamplare care i-a facut pe cei din sala sa lacrimeze de emotie: dupa ce parintii s-au asezat la somn, in jurul bradului, fetita de 1 an a uneia dintre a coborat in scena pentru a se aseza sa doarma, alaturi de tatal ei, pe aceeasi perna.
“Cel mai frumos moment al serii a fost atunci cand o mogaldeata de un an a urcat pe scena taras-grabis ca sa faca nani alaturi de taticul ei. Toata sala s-a topit de cat de dulce a fost! Puteti urmari sceneta pe pagina mea de Facebook https://www.facebook.com/serbanmcopot. Va multumesc, dragi parinti, ca ati fost asa de deschisi si de deosebiti!”, a scris artistul pe blogul sau.