Destine Marciuc si Andrei Negoita 28 aprilieDestine Emil Cioclea 28 aprilie

Iuliana Marciuc prezintă alte trei poveşti de viaţă

La „Destine ca-n filme” – marţi 28 aprilie, de la ora 21.00, la TVR 2

Emil Cioclea este un pasionat de istorie care a descoperit lângă Craiova, în comuna Desa, un tezaur inestimabil. Folosind numai un detector de metale bulgăresc, el a găsit două morminte celtice care, potrivit experţilor, datează din secolul al III-lea înainte de Hristos. Lângă oasele ostaşilor celţi au fost găsite săbii, o lance, o lamă de bărbierit, un cuţit, toate în stare foarte bună. Ele sunt expuse acum la Muzeul Olteniei din Craiova. Emil Cioclea a mai descoperit în zonă patru situri daco-romane şi un tezaur cu monede din aur şi bijuterii aflate acum în faza de expertizare.

Puţini ştiu că renumitul chirurg estetician Marek Valcu este rodul unei frumoase poveşti de dragoste dintre o cehoaică şi un român, la malul Mării Negre. Chiar dacă şi-a dorit să urmeze Arhitectura, s-a îndreptat către Medicină. La începutul facultăţii a fost atras de obstetrică şi ginecologie însă, în anul patru de facultate, o gardă de la Spitalul de Urgenţă şi o întâlnire cu profesorul Ioan Lascăr avea să-i schimbe drumul vieţii. Atunci s-a decis să se specializeze în chirurgie plastică, reparatorie şi estetică.

Având părinţi medici neuropsihiatri, Andrei Negoiţă a făcut liceul de chimie-biologie, apoi Facultatea de Medicină din Iaşi. Filmul “Sezon de pace la Paris” a avut un mare impact asupra lui şi i-a schimbat drumul vieţii pentru totdeauna. După ce s-a mutat în America, unde a lucrat în Cardiologie intervenţionistă, timp de 9 ani, gândul la regia de film nu i-a dat pace. Aşa că a urmat cursurile la School of the Art Institute unde, deşi se cereau studii la colegii de artă, decanul i-a echivalat diploma de la medicină.

Emisiunea poate fi urmărită şi la TVR HD miercuri, 29 aprilie, de la ora 20.10

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *