Nausica MirceaNausica Mircea

Designerul Nausica Mircea este unul dintre cei mai apreciați oameni de modă de la noi. Și-a prezentat colecțiile la evenimente importante din țară, dar și de peste hotare. Francezii au numit-o simbolul eleganței. Nausica și-a creat propriul stil al său și face de ani de zile cu drag, ceea ce îi place. Îmbracă mai multe persoane cunoscute de la noi. Printre ele se numără fostul premier Viorica Dăncilă, actrița Alexandra Velniciuc și soprana Ozana Barabancea.

Nausica Mircea îți dezvăluie câteva secrete

Nausica Mircea dezvăluie câteva secrete, de care trebuie să ținem cont pentru a ne îmbrăca și a arăta bine, fiecare dintre noi. Designerul spune ce se poartă și ce s-a purtat în această perioadă, într-un interviu exclusiv pentru revistavedetelor.ro.

Ce se poartă și ce s-a purtat vara aceasta?

Ne întoarcem inspirațional în anii ‘’60 – costumul cu pantalon și sacou și fustă. Pantalonii evazați, piese lucioase spre disco și mulate. Paltonul va fi o piesă must have, paltonul lung, chiar foarte lung, fie cu aspect drept, fie marcat de cordon în talie. Chiar și gecile de piele, ca cele de motor, sunt o piesă de rezistență. Purtate peste rochii sau salopete de mătase, chiar deasupra unor sutiene (bustiere), care și ele sunt piese de top.

În final eu sunt adepta unui stil simplu, cât mai aproape de clasicul etern, dar în această toamnă, pielea, materialele strălucitoare, chiar și tendința de-a ne aminti de trecut (vintage), sunt lucruri ce nu trebuie neglijate.

Viorica Dăncilă
Viorica Dăncilă


Nausica Mircea: „Cartea de vizită a unui designer este că fiecare…“

La ce evenimente participi?

Evenimentele la care particip sunt cele uzuale în domeniul nostru, însă având în vedere că am preluat un contract de manager al unui centru cultural, am uitat să mai urc pe podium. Acest lucru, însă nu m-a împiedicat să muncesc și să bucur clienții noștri cu ținute minunate.

Cum realizezi creațiile pt ele și celelalte cliente. Le faci după ideile lor sau ale tale?

Pentru mine termenul vedetă nu e ceea ce prefer în raportul pe care îl am cu cei ce interacționez. Cartea de vizită a unui designer este că fiecare om ce îți trece pragul va fi o vedetă.

În general discut cu clientele, le ascult părerile, încerc să le descopăr personalitatea, stilul, dorințele, însă sfaturile mele sunt binevenite și le ajută foarte mult.

Nausica Mircea: „Cu Alexandra relația de prietenie este unică“

Pe Alexandra Velniciuc o îmbraci de mulți ani. Ținutele tale îi vin mănușă. Spuneai că îi faci rochiile fără probă și le trimiți prin poștă…

Cu Alexandra, relația de prietenie este unică, ea fiind un om extraordinar și unic. Da! Alexandra este de mai bine de 15 ani clienta mea preferată.

Nausica Mircea

Ce vedete de la noi se îmbracă foarte bine și care se îmbracă foarte prost? Dar de peste hotare?

Sunt foarte multe vedete ce se îmbracă foarte bine, și unele mai puțin. Nu mereu poate suntem în starea cea bună și mai dăm greș, dar în general, noi
româncele ne aplecăm spre opulență și spre modă.

Viorica Dancilă ți-a cerut vreodată să îi creezi ceva în mod special sau te-a lăsat pe tine sa o ghidezi în alegerea modelelor pe care i le faci și a ținutelor pe care le îmbracă? Aceasta sau altă persoană publică ți-a cerut sfaturi despre modul în care să le asorteze?

Sunt multe persoane publice, cliente ale atelierului nostru și beneficiază de consilierea noastră. Relația de natură profesională pe care o am cu diversele
personalități, fie din spectrul politic, fie din mediul cultural sau monden, este una foarte frumoasă și mereu pe termen lung.

Ce nu îți lipsește din poșetă? Ce nu trebuie să i lipsească din poșetă unei femei? 

Unei femei nu trebuie să îi lipsească un ruj, o pudră și un parfum.

Nausica Mircea: „Accesoriul pe care îl putem asorta…“

Nausica Mircea
Ce accesoriu poate fi asortat la o ținută de gală și cum?

Accesoriul pe care îl putem asorta la o ținută de gală poate fi: fie o broșă la o ținută simplă, bijuterii sau un șal fin de mătase.

Cum îți menții silueta? Ce sfaturi/sugestii le dai femeilor care vor să arate bine și să fie bine îmbrăcate?

Fiecare femeie să reușească să își contureze propria linie, propriul stil și să emane bucurie și o atitudine pozitivă.

Ai fost în vacanță anul acesta?

Vacanțele au fost în plan secundar anul acesta, datorate multor motive, fie de natură personală sau profesională. Dar am mai fructificat week-end-urile.

Nausica Mircea: „Copiii mei sunt mari, ambii sunt studenți“

Ce fac copiii tăi? Au crescut…

Copiii mei sunt mari, ambii sunt studenți, sunt implicați în ceea ce fac și sunt niște copii minunați.

Ce crezi că am avut de învățat din pandemie? Pe tine cât de mult te-a afectat?

Pandemia ne-a afectat pe fiecare dintre noi, fie că recunoaștem, fie că nu, atât la nivel psihologic cât și la nivel economic. Am învățat să fim pregătiți pentru orice, că nimic nu poate fi veșnic și nimic nu ne mai poate surprinde decât ceea ce trăim zilnic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *