Ziua de 1 Iunie îi trezește cunoscutului critic de film Irina Margareta Nistor amintiri frumoase din perioada copilăriei. Alături de familia sa, prezentatoarea “CineCOOL”, de la postul de televiziune Happy Channel, obișnuia să aibă un program diversificat, din care nu lipseau vizitele la cinema.
“1 Iunie nu era zi liberă, dar mă bucuram că, ai mei, fiind foarte generoși, mai căpătam niște cadouri, după ce făceau ironiile de rigoare, pentru că nu mai eram de mult copil, dar profitam. De obicei era frumos afară, dar nu venise încă vacanța. În timpul liber, mergeam cu ai mei părinți și bunici materni, firește, la cinema, muzee și concerte, la Ateneu. Ne mai plimbam la șosea, pentru că era perioada când, în Herăstrău, înfloreau trandafirii, și vizitam Expo-flora. Mâncam o vată de zahăr și o înghețată, în parc, una care era mai puțin bună decât cea de casă, a mamei.”, povestește Irina Margareta Nistor, pe care telespectatorii o pot urmări la Happy Channel, duminica, de la ora 15.30, unde are invitați de seamă din lumea cinematografiei la “CineCOOL”.
Amintirile din copilărie nu se opresc însă aici. Îndrăgitul critic de film mărturisește că o mare dorință nu i s-a putut concretiza în acea perioadă. “Intelectuali săraci fiind, n-au putut să-mi ia profesor de pian (unul dintre marile mele regrete), iar meditațiile au fost doar în ajun de intratul la liceu și la facultate. Mașină n-am avut niciodată, deci nu ieșeam din București, doar dacă ne mai scoteau niște prieteni până la Moara Vlăsiei, unde mergeam la un picnic, cu cățelul pe care-l aveam atunci, un teckel negru, pe nume Arturică, după numele fantomei din <<Pif>>.”, își amintește Irina Nistor.