Cântăreața Valeria Arnăutu este invitata Andrei Trandaș în cadrul emisiunii ”Stăpânii vedetelor, difuzată în această sâmbătă, de la ora 13.00, la Antena Stars, unde vorbește despre cum fiica sa a convins-o prin intremediul rețelelor de socializare să accepte un cățel în casă, deși era convinsă că nu va face asta niciodată.
„Am avut un ciobănesc german, Rex, l-am avut 13 ani, și el ne-a învățat ce înseamnă să ai ca și membru al familiei o ființă necuvântătoare, respectiv un câine. Dispariția lui m-a făcut să sufăr foarte mult și atunci am luat hotărârea că nu mai vreau să am niciodată un câine care să fie membru al familiei. La un an jumătate după ce l-am pierdut pe Rex, fata mea m-a chemat în oraș și mi s-a părut puțin ciudat. Ne-am văzut și ea îl avea în brațe pe Papi, care era un ghemotoc. Eu inițial nu am vrut să îl accept. Fata mea a făcut poze și le-a postat pe net cu mesajul: <<Jucăria mea vie, mama nu te vrea, dar îți promit că la nevoie o să dorm cu tine în parc, până s-o îndura de noi!>>. Și desigur că Papi a intrat în aceeași seară în casă și a devenit stăpânul inimilor noastre,” povestește Valeria Arnăutu.
Despre peripețiile prin care a trecut odată cu venirea în viața familiei sale a micuțului patruped, Valeria Arnăutu vorbește sâmbătă, de la ora 13.30, în cadrul emisiunii „Stăpânii Vedetelor”, de la Antena Stars.