Gheorghe Turda, cunoscutul interpret de muzică populară, a anunțat că s-a vindecat de cancer de piele după ce a fost diagnosticat cu carcinom cutanat în decursul acestui an.

Solistul este la a doua astfel de experiență. Prima dată a descoperit cancerul din întâmplare. „M-a deranjat un neg cât un bob de piper în perciun. La un moment dat s-a spart bubița și m-am speriat. Am venit imediat la consult. Doamna doctor Mihaela Leventer a zis că e nevoie să fac o operație. Am avut încredere în doamna doctor și în metoda folosită de dânsa, tehnica Mohs. De la programare până la operație a durat o săptămână”, povestește Gheorghe Turda.

Cântărețul s-a operat la clinica Dr. Leventer Centre printr-o tehnică ce are rată de succes de 99.7%, microchirurgia Mohs. „Nu m-am speriat. Am primit cu optimism rezolvarea acestei situații în care am intrat. Noi, persoanele cu ochii albaștri și tenul deschis, suntem predispuse la așa ceva. Recunosc și că am fost puțin neglijent, doritor să stau la soare mai mult decât trebuie”, spune Turda.

Predispoziția și expunerea la soare l-au adus anul acesta din nou în cabinetul dermatologului. De data aceasta cu o leziune la ureche. „Pielea este un organ foarte sensibil iar noi, artiștii, suntem foarte expuși. De multe ori trebuie să cântăm pe scene în soare, în frig, în condiții imprevizibile, uneori grele pentru noi”, explică solistul. Diagnosticul de carcinom bazocelular (cancer de piele) a venit cu noi temeri – „Urechea e foarte sensibilă pentru un artist. Fără auz, un solist de muzică pierde tot”. Însă, la fel ca data trecută, Gheorghe Turda a învins cancerul și ceea ce își dorește cel mai mult să transmită românilor este să aibă grijă de pielea lor și să meargă regulat la dermatolog.

Peste 2.500 de români dezvoltă o formă gravă de cancer de piele în fiecare an. Ultimele estimări ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), prin Agenția Internațională pentru Cercetarea în Domeniul Cancerului (IARC), arată că incidența și mortalitatea cancerului de piele au crescut. Numărul deceselor din această cauză s-a dublat din 1990 până în prezent, făcând din cancerul de piele o veritabilă problemă de sănătate publică. În ciuda acestor date îngrijorătoare, cancerul de piele are una dintre cele mai mari rate de vindecare dacă este depistat precoce.

sursa: doctorulzilei.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *