Mireia Lalaguna a fost încoronată sâmbătă Miss World, cu prilejul celei de-a 65-a ediții a acestui concurs de frumusețe, la Sanya, în China, relatează EFE, care amintește că nicio reprezentantă a Spaniei nu a mai câștigat acest titlu până acum.
Potrivit AGERPRES, tânăra în vârstă de 22 de ani din Barcelona, studentă la Farmacie, s-a impus în fața reprezentantelor Rusiei (Sofia Nikitciuk) și Indoneziei (Maria Harfanti), care au ocupat locurile al doilea și, respectiv, al treilea.
Mireia Lalaguna a declarat pentru EFE că juriul „a știut să găsească” cine este ea cu adevărat, pentru că membrii săi „căutau o frumusețe interioară, nu numai exterioară”.
Miss World a dedicat această victorie bunicilor săi, care nu s-au putut deplasa în China, unde tânăra a fost însoțită de părinții săi.
„Suntem foarte emoționați, în al nouălea cer, ca și ea”, a spus mama câștigătoarei, Encarna Royo.
Miss Mundo are în față 12 luni de muncă în cursul cărora va călători prin diverse părți ale lumii pentru a participa la acțiuni de caritate.
„Sper să am un an strălucit”, a spus Mireia Lalaguna, referindu-se la această nouă responsabilitate.
Mireia Lalaguna a fost aleasă și cel mai bun top model al concursului, iar concurenta din Indonezia a fost premiată pentru acțiuni umanitare.
Pentru prima dată o reprezentantă a Spaniei câștigă concursul Miss World. În 1974, Amparo Muńoz, tot din Spania, a câștigat titlul de Miss Univers.
sursa: voceatransilvaniei.ro