Istoricul Marius Oprea atrage atenţia că, în continuare, torţionarii din fostele închisori comuniste au pensii fabuloase, în timp ce victimele lor duc o bătrâneţe la fel de grea precum le-a fost tinereţea pierdută în coloniile de muncă, în temniţe sau departe de casă. Ştiri pe aceeaşi temă Pe urmele victimelor de la Canalul Dunăre-Marea Neagră.
Marius Oprea (foto jos), fondatorul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), prezent la procesiunea care a avut loc sâmbătă, 17 iunie 2017, în memoria victimelor Canalului Dunăre-Marea Neagră, a vorbit despre paradoxurile din societatea românească. El a dezvăluit faptul că, în România, sunt foarte mulţi oameni care au comis păcate de moarte în numele comunismului şi care, în loc să fie aduşi în faţa instanţelor de judecată, au pensii de zece ori mai mari decât ale victimelor lor. „Un ofiţer de Securitate are o pensie de 7 – 8.000 de lei pe lună, în timp ce deţinut politic primeşte pentru un an de temniţă o pensie de 200 de lei. Este cumva un paradox. Trăim într-o ţară în care comunismul a fost condamnat ca regim criminal, iar uneltele lui continuă să fie recompensate de noi. Pentru că aceste pensii sunt plătite din impozitele pe care noi le plătim statului. Nu este o nedreptate care continuă? Avem multe de făcut în regăsirea noastră ca popor“, a spus Oprea în cadrul dezbaterii „În căutarea poporului pierdut”, care a avut loc sâmbătă, 17 iunie, la Mănăstirea Galeşu, ridicată pe locul unei foste colonii de muncă. Evenimentul a fost organizat de Ionuţ Druche, de la Departamentul Cultural-Educaţional al Arhiepiscopiei Tomisului. Un alt paradox este acela că, dacă în România mai trăiesc 40.000 de foşti deţinuţi în lagăre, închisori sau foşti deportaţi, în fiecare lună murind, în medie, 200 dintre ei, Asociaţia ofiţerilor în rezervă şi în retragere din cadrul Ministerului de Interne numără 250.000 de membri, dintre care foarte mulţi au fost extrem de activi înainte de 1989 în fosta Securitate, în miliţie, adică în instituţii represive, fără de care comunismul nu ar fi rezistat atâta amar de ani. Marius Oprea consideră faptul că nu trebuie să-i uităm pe cei pe care au făcut mai rău decât turcii. „Turcii nu au pus semilună pe bisericile noastre, dar comunismul a căutat în permanenţă să înlocuiască crucea cu secera şi ciocanul. Chiar dacă nu a făcut-o pe clădiri a făcut-o în minţile oamenilor. Regimul comunist a distrus toată elita intelectuală, tot ce reprezenta adevărata valoare a poporului român. Vinovaţii trebuie aduşi în faţa Justiţiei. Aşa cum evreii îi urmăresc pe nazişti până şi în ziua de astăzi prin junglele Amazonului şi îi aduc în faţa Justiţiei, noi avem în România foarte mulţi oameni care au comis păcate de moarte în numele comunismului şi care ar trebui să răspundă“, concluzionează el. Cine au fost victimele Canalului Dunăre- Marea Neagră Cifrele neoficiale spun că în lagărele de la Canal au fost aproximativ 5.000 de victime. Istoricul Adrian Nicolae Petcu (foto), cercetător CNSAS (Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii), spune că este greu să se stabilească numărul lor, întrucât în 1948, atunci când s-au operat arestările, mulţi au fost ridicaţi pe baza unor liste, fără să li se întocmească fişe de penitenciar. Deţinuţii din lagărele de muncă ale Canalului Dunăre – Marea Neagră au fost, în primul rând, legionarii şi cei pe care regimul îi considera legionari. „Este vorba de Ordinul 5/ 1948, care-i privea pe cei consideraţi a fi legionari şi pe legionarii de fapt, mulţi care figurau în evidenţele fostei Siguranţe, arhivă care se afla la Siguranţa comunistă. Oamenii aveau acest trecut legionar interbelic şi atunci, în baza listelor, au operat arestările“.
Citeste mai mult: adev.ro/orqq5a