Astfel, Paul Surugiu schimbă în concert nu mai puțin de șapte ținute, una mai sclipitoare decât cealaltă, cu aplicații și broderii speciale, toate incluse în povestea transpusă pe scenă, în armonie cu decorul realizat tot de Doina Levintza și Elena Stoica, care se ocupă îndeaproape de mai toate aparițiile scenice ale interpretului din ultimii ani, scrie Ziaruring.ro.

Costumele au tot felul de povești, iar Paul Surugiu le oferă o anumită elegantă, doar el putând să poate astfel de costume, prin atitudinea sa, după cum a declarat recent și Iulia Albu, critic de modă, în cadrul unei emisiuni de televiziune.

„Vreau să ofer de fiecare altceva publicului meu. Iar oamenii s-au obișnuit că eu să mă schimb și să vin cu tot felul de haine, care de care mai șocantă. Spre exemplu la final, am o haină cu leduri, care se aprinde și care impresionează. Nu e mare inginerie, dar e altceva și cred eu, că pe lângă elegantă și rafinament, noi artiștii, trebuie să fim puțin atipici.

Dragii mei, să ne înțelegem din start, eu nu sunt cine știe ce reper în materie de modă! Da, îmi place să fiu elegant pe scenă, îmi place să știu că ceea ce port mă avantajează și se potrivește cu imaginea și repertoriul meu.