Peste 20 de mineri s-au blocat în subteran la mina Băiţa Plai din Bihor. Alături de ei se află şi doi directori ai firmei. Toţi protestează la 200 de metri sub pământ şi sunt blocaţi de mai bine de 24 de ore.
Motivul pentru care s-au blocat, susţin protestatarii este că aşteaptă de un an o licenţă de exploatare de la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale iar statul român face tot posibilul pentru a închide mina.
„Este vorba despre o societate privată, care, în acest moment, prin presiunile pe care le face, încearcă să obţină o licenţă şi să îşi acopere suspiciunile de fraudă care există asupra activităţii desfăşurate anterior. Activitatea niciunei firme private nu intră în atribuţiile prefectului. Subliniez, este o societate privată. Mă interesează desigur ce se întâmplă cu oamenii care sunt blocaţi în mină. Dar faptul că proprietarii minei fac această presiune pentru a obţine licenţa de la ANRM nu intră în atribuţiile prefectului. ANRM va acorda sau nu licenţa în funcţie de îndeplinirea criteriilor legale. Ce ar însemna ca fiecare societate privată să facă miting dacă nu obţin autorizaţii,” a declarat prefectul judeţului Bihor, Claudiu Pop.
Potrivit acestuia, din declaraţiile reprezentanţilor ANRM rezultă că societatea a exploatat ilegal calcarul, neavând licenţa de exploatare din galerii. „Ei acum protestează pentru că nu primesc licenţa,” a precizat prefectul.
În perimetrul Băiţa activează trei societăţi: Băiţa SA, care aparţine statului, director Ovidiu Dăescu, care se ocupă cu exploatarea dolomitei din 2003, Băiţa Bihor SA, desprinsă din Băiţa SA, directoare Maria Trip, şi African Resources, înregistrată la Baia Mare.
Cele două firme private, Băiţa Bihor SA şi African Resourses SA, rezultate din societatea din stat, au contracte de întreţinere a echipamentelor şi de evacuare a apei din galerii cu Băiţa SA.
Directorul firmei Băiţa SA, Ovidiu Dăescu, a declarat că are de recuperat de la firma privată datorii de peste şapte milioane de lei.
La mijloc ar fi vorba despre 20 de milioane de euro, bani alocaţi de la bugetul de stat pentru închiderea minei.
Directorul companiei şi un director executiv au coborât şi ei în mină, marţi dimineaţa, alături de câţiva angajaţi. Ei au refuzat să mai iasă la suprafaţă şi acuză lipsa de reacţie a statului român.
Mina Băița Plai a fost preluată în 2014 de African Consolidated Resources, cu sediul în Baia Mare, o companie deținută de Vast Resources, cotată la bursa din Londra.
sursa: voceatransilvaniei.ro