Acatistul Maicii Domnului – Sporitoarea granelor
Condac I Maicii lui Dumnezeu celei alese dintru toate neamurile si Stapanei cerului si a pamantului, care ne izbaveste pe…
Condac I Maicii lui Dumnezeu celei alese dintru toate neamurile si Stapanei cerului si a pamantului, care ne izbaveste pe…
Condacul 1: Celei alese dintre toate fiicele neamurilor, Fecioarei Maria, Maica Fiului lui Dumnezeu prin care a venit mântuirea lumii,…
Imediat am simțit două mâini puternice, scăldate în lumină, care mă susțin și care îmi creează o stare de bine…
Cu durere în suflet anunțăm trecerea la cele veșnice a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Justinian, părintele nostru duhovnicesc, duminică 30 octombrie…
”19 octombrie 2004 – cea mai trista zi din viata mea. Acum 12 ani, tata parasea aceasta lume, in plin…
Stii ca Mântuitorul si Împaratia lui Dumnezeu locuiesc si înauntrul nostru. De aceea, nu ne mântuim noi, ci El ne…
Nimeni nu poate să estimeze vreodată cât sânge şi câtă suferinţă a plătit creştinătatea pentru libertatea de a spune:”Cred într-unul…
Preamilostivă Stăpână! La acoperământul tău alergăm acum: rugăciunile noastre nu le trece cu vederea, ci ne auzi cu milostivire pe…
Credința în Dumnezeu și rugăciunea curată sunt cele care ajută omul să treacă mai ușor peste cele mai grele încercări…
Împărate Ceresc este cea mai scurtă şi mai frumoasă rugăciune la îndemâna omului pentru a se curăţi de lucrarea necurată…