Atunci când pericolul e evident, când vedem moartea cu ochii, cum se spune, reacționăm imediat pentru a ieși din acea situație periculoasă ori pentru a ocoli dezastrul. Instinctul de conservare e prompt. Când însă răul ne este servit în doze mici, nu-l luăm în seamă sau îl observăm, dar alungăm gândul care ne spune “Fugi!“ și încercăm să ne adaptăm la rău pentru a merge mai departe. Pe un drum greșit, după cum a demonstrat experimentul expus mai jos.
O teorie care ni se aplică și nouă
Totul a pornit de la un experiment de laborator din secolul al IX-lea. S-a observat atunci că o broască aruncată într-o oală cu apă fiartă va sări imediat din oală ca să-și salveze viața. Însă dacă broasca este pusă într-o oală cu apă rece, iar temperatura apei este crescută progresiv, organismul broaștei se va adapta, încet, încet, la temperatura tot mai ridicată. Și când apa va ajunge fierbinte de nesuportat, broasca va muri, pentru că nu va mai avea energie să sară din oală. Toată energia ei a fost consumată în procesul de adaptare la mediul tot mai agresiv.
În timpurile moderne, psihologii au preluat acestă teorie a broaștei fierte, constatând că are multe în comun cu felul în care reacționează oamenii în mediile agresive. Și noi, exact ca broscoiul din experimentul biologic, reacționăm prompt în fața unei amenințări clare: fugim, țipăm, lovim, ne apărăm cumva. Dacă amenințarea este tăcută, oarecum îndepărtată sau de o intensitate suportabilă, ne adaptăm. Este vorba despre sindromul broaștei fierte.
Ducem astfel pe picioare boli care nu dor foarte tare, rămânem în relații toxice sau care nu ne mulțumesc îndeajuns, la gândul că ne vom descurca cumva, acceptăm, la job, sarcini care nu ne plac sau pentru care nu suntem plătiți, pentru că ele nu ni se impun brusc – poate așa am reacționa prompt! – ci ni se pun în spinare, rând pe rând, cărămizi ușoare. Și când simțim că am ajuns la capătul puterilor, clacăm, pentru că toată energia ne-am consumat-o în procesul de adaptare. Nu mai avem putere, nici fizic, și nici psihic, să sărim din „oala cu apă fierbinte”.
Cum să recunoști situațiile periculoase
Procesul de adaptare la un mediu ostil nu este, în esență, un lucru rău. Totul e să știm când să spunem „stop“, pentru a nu atinge faza critică, faza în care ne simțim storși de energie, incapabili de a mai lua decizii ce pot duce la schimbări în bine.
Sănătate
Pericole care ne ucid lent: poluarea atmosferică, fumatul, consumul de alcool, hrana intens procesată, soarele, aditivii din mâncare și din cosmeticele de proastă calitate. Evită-le, pe cât posibil, pentru că pot duce la cancer și la alte afecțiuni grave care, odată instalate, sunt dificil sau imposibil de vindecat.
Psihic
Pericole care ne ucid lent: oamenii toxici, vampirii energetici, iubirile neîmpărtășite, umilințele pe care le acceptăm din dragoste, prieteniile din interes, violența verbală, prejudecățile, complexele. Îndepărtează-te până nu e prea târziu de tot ce simți că-ți face rău. Nu căuta scuze, nu aștepta să se schimbe în bine ceva – șansele sunt mici, iar energia ta psihică nu e inepuizabilă. Apelează, la nevoie, la un psiholog.
Mai mult aici.