Alegerile în materie de viaţă intimă sunt mereu aprig discutate, deşi ţin de sfera privată. Sexualitatea pare astăzi mai scandaloasă decât oricând, dar au existat vremuri despre care istoricii ne asigură că nici măcar omul contemporan nu le-ar putea înţelege.
Moravurile, dar şi cutumele vremurilor în care trăiau strămoşii noştri sunt descifrate, cu multă curiozitate, din cronicile antichităţii.
„Sexualitatea în antichitatea greco-romană era un mixaj de libertăţi şi cutume care ni se par uimitoare. Se crede pe nedrept că Antichitatea a fost raiul nereprimării, deoarece creştinismul nu introdusese încă viermele păcatului în fructul oprit. În realitate, păgânismul era paralizat de o mulţime de oprelişti. Antichitatea nu este paradisul absenţei represiunilor, sunt şi aici principii, numai că ele ni se par uimitoare, ceea ce ar trebui să ne amintească până la urmă că toate convingerile au un caracter relativ, inclusiv ale noastre. Adevăraţii libertini ai antichităţii erau cei care încălcau trei oprelişti: făceau dragoste înaintea căderii nopţii (a se iubi în timpul zilei era un privilegiu al tinerilor căsătoriţi după nuntă), făceau dragoste fără a întuneca odaia (poeţii erotici luau drept martoră lampa care le scăldase plăcerea în lumină), făceau dragoste cu o parteneră pe care o dezgoleau toată (numai femeile stricate făceau dragoste fără sutien). Singura posibilitate pentru un bărbat cinstit să zărească pe furiş goliciunea femeii iubite era ca luna să treacă prin faţa ferestrei deschise în clipa potrivită. Despre tirani desfrânaţi – Heliogabal, Nero, Caligula, Domiţian – se zvonea că încălcaseră şi alte oprelişti: făcuseră dragoste cu femei măritate, cu fecioare din buna societate, cu adolescenţi liberi, cu vestale, ba chiar cu surorile lor. Existau două infamii absolute: bărbatul destul de slab şi de slugarnic pentru a-şi pune gura în slujba plăcerii unei femei şi omul liber care, nerespectându-se, era destul de pasiv (impudicia) pentru a se lăsa luat. Pederastria era un păcat lipsit de importanţă atâta vreme cât legătura era între un bărbat liber şi un sclav sau un om de origine umilă; se făceau glume pe seama lui la teatru şi în popor, iar în buna societate bărbaţii se făleau cu el. Se spunea adesea că băieţii oferă plăceri liniştite ce nu răvăşesc sufletul, în timp ce pasiunea trezită de o femeie îl supune de bărbatul liber unei dureroase sclavii“, arată profesorul de istorie Dragoş Dragomir de la Liceul tehnologic I.C. Brătianu din comuna Nicolae Bălcescu.
Homosexualitate versus pederastie Raporturile îndelung comentate sunt cele care aveau loc între persoane de acelaşi sex. Da, era o practică amoroasă frecventă în antichitate, dar avea şi aceasta regulile ei. În primul rând, trebuia făcută diferenţa între homosexualitate (dragostea dintre doi bărbaţi maturi) şi pederastie (atracţia pentru un adolescent). Pentru aristocraţi era firesc să aibă amanţi foarte tineri, proveniţi din rândul sclavilor. „Pederastia a fost ceva comun în toată Grecia. Unii istorici susţin că practica îşi are originile în ritualurile de iniţiere doriene. Dorienii, ultimul trib care a migrat în Grecia, sunt adesea descrişi în termeni foarte masculini. Pederastia s-ar fi dezvoltat în Creta, unde bărbatii mai în vârstă ar fi răpit tineri, obicei care s-a răspândit şi pe continent. Diverşi factori au dus la aceasta: nuditatea tinerilor, aşa cum se poate vedea pe vase, camaraderia militară, un anumit tip de educaţie. Mama este depăşită de fiul ei pe când acesta este copil, la vârsta de şapte ani, tatăl este prea ocupat cu îndatoririle în cetate, pedagogul, un sclav, nu poate să transmită anumite principii unor oameni liberi, iar şcoala, aşa cum era, nu se ocupă de formarea copilului. Nu mai rămânea decât influenţa celui mai în vârstă asupra tânărului. Dragostea era admisă, dar această dragoste poate exclude relaţiile sexuale. Deşi erau considerate nepotrivite relaţiile dintre un adult şi un copil mai mic de 12 ani, nu există dovezi că pedofilia era pedepsită. Erastul (partenerul mai în vârstă) este modelul pe care trebuie să îl imite eromenul (cel tânăr). Primul încearcă să strălucească, să se afirme, să se autodepăşească şi să transmită un ideal celui de-al doilea, care se străduieşte să se arate demn de iubitul său. În mod normal, acest raport încetează imediat ce adolescentului începe să îi crească barba, de obicei în jurul vârstei de optsprezece ani. Idealul erastului este să îl formeze pe eromen pentru ca acesta să ajungă la maturitate, iniţiindu-l în activităţile sociale, vorbindu-i, trăind alături de el – un fel de paternitate spirituală. În unele cetăţi un adolescent putea să-şi aleagă partenerul, în altele bărbatul matur putea să-şi curteze alesul mai tânăr. În Sparta legăturile între cei doi se oficializau prin banchete, părinţii tânărului suportau cheltuielile şi îl invitau pe învăţător să petreacă o primă noapte în compania celui ce urma să fie iniţiat în război… şi nu numai“, spune profesorul de istorie Dragoş Dragomir.
Mai mult aici.