Rona Hartner va fi operată de urgență luni dimineață, după ce în urmă cu câteva zile s-a simțit foarte rău. Doctorii au descoperit în urma analizelor că artista are o tumoră pe colon.
Rona Hartner a petrecut în spital noaptea trecută, iar alături de ea a fost logodnicul, Herve, care nu a plecat nici o secundă de lângă ea.
„Sunt bine. Mă ține credința, speranța și nu vreau să cultiv frica. Eu am venit în România pentru Scena Misterelor, trebuia să plec joi în Franța. De miercuri nu mă simțeam în apele mele, o stare rea de oboseală, începusem să mă balonez, eram în prag de ocluzie intestinală. Înainte să mă duc la avion doctorul mi-a zis că nu plec nici până la Sinaia, pentru că mă va opera de urgență. La tomograf s-a arătat că am o tumoare la colon, asta mă seca de puteri. Era o stare surdă de rău, am făcut niște investigații în Franța, dar nu dădea nimic. Să vedem ce hram poartă are tumora, peste vreo lună. O să operăm ce e de operat. Am anulat avionul, a rămas alături de mine Herve. Eu sunt un om care nu ia medicamente decât dacă spune doctorul. Dacă luam avion făceam flebită, mi se umflau membrele. Asta era periculos, dar și o oculuzie intestinală în avion.
Suntem împreună, aseară a rămas cu mine aici, ne-am uitat la film. Rugăciune la greu. Așa petrecem, primim familia, vizite, îi liniștim pe toți. Eu când mă simt rău vin la urgență, cred că această reacție nu a crescut pentru că eu fac toate posturile. Mâine dimineață la prima oră mă operez, îi rog pe toți să aprindă o candelă pentru mine.”, a declarat Rona.