Recuperarea creanţelor, la limita legii penale şi puţin peste.
Nu de puţine ori, auzim termenul de recuperator de creanţe. Un termen care ne dă fiori, atunci când avem calitatea de debitor şi creează o stare tumultoasă, doar la gândul că am putea intra pe “mâna”acestora.
În realitatea, în România, recuperatorul de creanţe nu exista,iar datorat lipsei unei legi care să reglementeze această “îndeletnicire”, s-au format tot soiul de societăţi comerciale cu nume agresive şi comportamente penale care îi agresează psihic pe debitori.
Ce trebuie să cunoaştem dacă avem calitatea de debitor?
În primul rând singura persoană care are dreptul să poprească conturile sau să vândă un bun imobil, al unei persoane fizice, este executorul judecătoresc, însă şi el sub controlul instanţei de judecată, ori, dacă cumva apreciem că o anumită executare silită este neconforma sau avem suspiciunea ca un anumit lucru din procedura de executare silită este suspicios, mai bine lăsăm instanţă de judecată, prin calea unei contestaţii la executare, să tranşeze situaţia.
Aşa cum am spus, recuperatorul de creanţă, nu exista în România din punct de vedere legal, ci doar faptic, astfel încât, atunci când primim telefoane repetate sub formă de ameninţare, legitimă(fiindcă dacă ameninţarea ar fi nelegitima am vorbi de o altă infracţiunea), trebuie să cunoaştem că avem reglementata următoarea infracţiune:
Art. 208. – (2) Efectuarea de apeluri telefonice sau comunicări prin mijloace de transmitere la distanţă, care, prin frecvenţă sau conţinut, îi cauzează o temere unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.
(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Desprindem în esenţă faptul, că, dacă o persoană este sunata insistent şi i se induce o stare de teamă şi aici nu putem să nu dăm exemple clare prin care recuperatorii solicită vânzarea bunurilor din casa pentru acoperirea datoriei, se poate reţine ca prin aceste apeluri telefonice repetate şi prin folosirea mijloacelor de intimidare mai sus amintite, acel recuperator încalca legea penală.
Chiar şi recuperarea creanţelor, trebuie făcută cu o anumită măsură şi respectarea în primul rând a demnităţii umane ori, modul în care se desfăşoară această procedură în România este departe de a fi legală.
De asemenea, foarte multe credite sunt prescrise, iar prin faptul că recuperatorii de creanţe folosesc un limbaj agresiv cu ameninţări precum închisoarea în caz de neplata nu fac altceva decât să înşele opinia debitorilor pe care îi păcălesc să plătească orice sumă de bani pentru a întrerupe termenul prescripţiei ca astfel să poată fi executaţi ulterior.
În situaţia în care aceste lucruri se întâmplă de asemenea natură, se pune problema evident a unui prejudiciu moral iar art. 253 Cod Penal, arata ca persoana fizică ale cărei drepturi nepatrimoniale au fost încălcate ori ameninţate poate cere oricând instanţei:
a) interzicerea săvârşirii faptei ilicite, dacă aceasta este iminentă;
b) încetarea încălcării şi interzicerea pentru viitor, dacă aceasta durează încă;
c) constatarea caracterului ilicit al faptei săvârşite, dacă tulburarea pe care a produs-o subzistă.
De asemenea, persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparaţie patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile.
Nu avem calitatea de suspecţi sau infractori, aşa cum se exprima recuperatorii, ci avem calitatea de împrumutaţi care nu şi-au mai putut plăti dările având în vedere o situaţie economică nefavorabila, ori acest lucru nu ne face să fiim buni de pus la zid, cum ar considera unii bancheri.
Lipsa dreptului de a percepe penalităţi de către recuperatorii de creanţe, astfel în raport de legea 58/1998 a instituţiilor bancare.
Art. 1. – Activitatea bancară în România se desfăşoară prin Banca Naţională a României şi prin bănci. Prin lege se poate autoriza desfăşurarea activităţii bancare şi de către alte persoane juridice, cu respectarea principiilor prezenţei legi. Art. 2. – Prezenta lege se aplică băncilor, persoane juridice române, constituite ca societăţi comerciale, precum şi sucursalelor din România ale băncilor, persoane juridice străine.
În atare situaţie, orice bancă ar putea inchieta mii de contracte de creditare sub un acoperiş şi faţada legală şi ar cesiona toate contractele de credit către recuperatorii de creanţe astfel eludându-se legea şi orice persoană fizică/juridica ar putea încheia contracte de credit bancar.
Atâta vreme cât recuperatorul de creanţe NU face dovada că este înregistrată în scopul de desfăşurare a actiivitatilor bancare, este evident că aceasta nu ar dreptul să perceapă dobânzile bancare instituite prin lege.
Este foarte adevărat că OUG 13/2011 arata în art. 1 ca “(1) Părţile sunt libere să stabilească, în convenţii, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât şi pentru întârzierea la plata unei obligaţii băneşti. „ Însă între aceste părţi trebuie să există relaţia de furnizor consumator iar furnizorul în speţa noastră „ Recuperatorul de creanţe” nu este constituit legal pentru a încasa dobânzi bancare.
sursa: indrumari-juridice.eu