Sarafoleanu_03070936

Profesorul doctor Dorin Sarafoleanu este membru al Academiei de Ştiinţe Medicale, a fost în conducerea societăţilor ORL din Europa şi Balcani. A încercat să creeze, chiar dacă zgârcenia impusă de regimurile comuniste a văduvit medicina de dotări şi literatură de specialitate.

Florin Condurățeanu: Domnule profesor Dorin Sarafoleanu, îmi amintesc cum împreună cu specialiştii de la Institutul de Fizică Măgurele aţi realizat primul laser românesc pentru ORL, era mai masiv, dar aţi făcut cu el intervenţii de mare fineţe înainte de 1989, n-aţi spus nu se poate.
Dorin Sarafoleanu: Aţi făcut un reportaj descriind o intervenţie în nas cu acest aparat, mai există şi azi. Acum, medicii tineri din clinica ORL din Spitalul Sf. Maria au aparatură modernă, am reuşit să-i trimit şi la specializări în clinici renumite din străinătate. Aşa am fost crescut de părinţi în Banat, să nu fac pasul înapoi şi să lucrez pentru ţara mea. M-am străduit să îmbunătăţim organizarea reţelei sanitare şi când am fost director al Direcţiei sanitare a Bucureştiului, şi când am condus Spitalul Sf. Maria.

F.C.: Câţiva solişti de Operă şi alţi artişti v-au lăudat că le-aţi alungat răguşeala cu o zi înainte de spectacole…
D.S.: Au răspuns la un tratament pe care-l practic, dar vreau să subliniez că o răguşeală care nu trece o lună sub terapie poate să anunţe un cancer de laringe. Descoperit în faze preliminare, acesta implică scoaterea doar a unei porţiuni de laringe, astfel că suferindul rămâne cu voce. Dacă diagnosticul se pune târziu, se impune extirparea totală a laringelui, şi pacientul se hrăneşte printr-un tub montat la gât. Vorbirea se va face lipind un aparat de zona gâtului, devenind metalică. Se face o educare cu specialişti ca pacientul fără laringe să folosească aerul din stomac, să vorbească precum ventrilocii.

F.C.: A fost o vreme în care se scoteau amigdalele copiilor pompieristic, apoi s-a recunoscut că era o greşeală, lămuriţi-ne!
D.S.: Amigdalele au un rol în apărarea imunitară şi nu trebuie înlăturate cu grabă. Acum, medicina americană susţine că un copil cu 4-5 amigdalite pe an e bine să lupte cu acestea, călindu-şi imunitatea. Când se intervine, se răzuiesc cu laser acele cripte, adâncituri de pe suprafaţa amigdalelor unde se cuibăresc microbii. Amigdalele se scot când sunt supradimensionate şi deranjează şi în alte infecţii dese cu puroi.

Mai mult aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.