pelerinajniculatinerigherla

Zeci de mii de pelerini își vor îndrepta pașii spre Mănăstirea Nicula la marele praznic al Adormirii Maicii Domnului.
Ca în fiecare an, părinții Mânăstirii au pregătit un program religios bogat, împodobit prin prezența a numeroși diaconi și preoti, la care se adaugă câțiva arhierei, membri ai Sfântului Sinod, în frunte cu Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei Andreicuț.

nicula procesiune manastire 2016 programPentru al cincilea an consecutiv, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului organizează, în ajunul Praznicului Adormirii Maicii Domnuluim pe 14 august 2016, o procesiune, pe jos, din Gherla la Mănăstirea Nicula.

Punctul de pornire va fi, la fel ca în anii precedenți, Biserica Sfântul Nicolae din parcul Municipiului Gherla. După un scurt moment de rugăciune, in jurul orei 13.30, credinciosii vor porni în sunet de toacă și în glas de cântări duhovnicesti spre “Maica Domnului de la Nicula” pe traseul Biserica Sfântul Nicolae – Str. Avram Iancu – Str. Armenească – Autogara Gherla – Str. Liviu Rebreanu – Nicula (sat) – Mânăstirea Nicula.

“Îi așteptăm la procesiune și la hramul Mânăstirii Nicula pe toți credincioșii noștri asigurându-i că orice lucru bun cu foarte multă osteneală și dragoste de Dumnezeu se împlinește”, a declarat protopopul de Gherla, Paul Isip.

PROGRAMUL SLUJBELOR

Vineri 

0600

 

 

1800

2100

 

12 august 

Acatistul Acoperământului Maicii Domnului

Ceasurile III şi VI

Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur

Ceasul IX,Vecernia, Utrenia şi Ceasul I

Taina Sfântului Maslu

Sâmbătă0700

 

 

1500

1800

 

2100

13 augustAcatistul Acoperământului Maicii Domnului

Ceasurile III şi VI

Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur

Taina Sfântului Maslu

Ceasul IX, Vecernia şi Acatistul Adormirii Maicii Domnului

Predică – Protopop Paul Isip

Miezonoptica, Utrenia şi Ceasul I

Predică – Arhim. Teofil Roman

Duminică0830

 

 

 

1200

1500

1800

 

 

2130

2200

 

14 augustAcatistul Acoperământului Maicii Domnului

Ceasurile III şi VI

Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur

Predică – Arhim. Dumitru Cobzaru

Taina Sfântului Maslu

Taina Sfântului Maslu

Vecernia cu Litie

Slujeşte IPS Mitropolit Andrei Andreicuţ în sobor de arhierei, preoţi şi diaconi

Scoaterea Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului

Utrenia şi Prohodul Maicii Domnului

Înconjurul bisericii cu Icoana (în jurul orei 0200)

Molitfele Sfântului Vasile cel Mare

Luni0500

0800

0900

15 august – Adormirea Maicii DomnuluiSfânta Liturghie în biserică

Acatistul Adormirii Maicii Domnului

Sfânta Liturghie arhierească în sobor de arhierei, preoţi şi diaconi

Predică – ÎPS. Mitropolit Andrei Andreicuţ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *