Procesiune în Capitală cu Icoana Maicii Domnului ”Dulcea sărutare”, care a lăcrimat de două ori

m strimba refacuta manastirea strimba aceeasi refacuta

Manastirea Stramba, care adaposteste Icoana Maicii Domnului ”Dulcea sarutare”

icoana refacutaicoana - biserica gradina icoanei refacuta

Icoana Maicii Domnului ”Dulcea sărutare” de la Mitropolia Clujului, Maramureşului și Sălajului a fost adusă în București și purtată în pelerinaj, cu prilejul sărbătorii Duminica Ortodoxiei (prima din postul Sfintelor Paşti).

La Biserica Grădina Icoanei din Bucureşti a avut loc a IX-a ediţie a manifestării religios-culturale intitulată ,,ICOANA – FEREASTRĂ SPRE DUMNEZEU”, unde Icoana Maicii Domnului de la Mitropolia Clujului, Maramureşului și Sălajului a fost așezată spre închinare și va rămâne până luni, 21 martie 2016, ora 20.00. Sâmbătă și duminică a avut loc procesiunea Lumina Ortodoxiei în jurul parcului Icoanei din apropiere. În timpul procesiunii, peste 100 de preoţi şi mii de credincioşi au purtat lumânări aprinse şi au cântat imne bisericeşti.

Luni, 21 martie 2016, ora 18.00, la biserica parohiei Parcul Călăraşi (Piaţa Muncii), va avea un eveniment cultural-religios dedicat educației religioase a tineretului creștin ortodox, organizat de Sectorul Învăţământ şi Activităţi cu Tineretul al Arhiepiscopiei Bucureştilor şi Protoieria Sector II Capitală cu sprijinul Trinitas TV. Evenimentul va cuprinde un concert religios susținut de corul Meloritm al Palatului Copiilor, corul de copii și tineret Symbol al Patriarhiei Române şi corul bărbătesc Cantus Domini.

În cadrul acestui eveniment, Preafericitul Părinte Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va premia elevii olimpici pe Municipiul Bucureşti la disciplina Religie, iar Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti le va oferi diplome.

***

Icoana Maica Domnului cu Pruncul pictată de Popa Luca din Iclod de la Mitropolia Clujului, Maramureşului și Sălajului

„(…) am văzut că din ochii micuţului Iisus, aşa cum era pictat, şi din ambii ochi ai Fericitei Fecioare, a curs câte o umezeală în formă de picătură, nu numai o dată sau de două ori, ci de mai multe ori”, era declaraţia unuia dintre martorii ascultaţi sub jurământ în ancheta referitoare la lăcrimarea icoanei de la Ilişua din ianuarie-iulie 1730.

Această icoană a fost pictată în anul 1673 de pictorul Luca din Iclod, cel care a pictat și Icoana Maicii Domnului cu pruncul, de la Mănăstirea Nicula.

Icoana Maicii Domnului cu pruncul a lăcrimat de 2 ori și arată apropierea apropierea cea mai intimă dintre om și Dumnezeu: obrazul pruncului lipit tandru de obrazul Maicii sale, adică obrazul omului lipit de obrazul Domnului.

Minunea vărsării lacrimilor s-a petrecut în anii 1717 și 1729. Autenticitatea minunii a fost consemnată cu prilejul unei anchete în care au fost audiați 15 martori. Documentul se păstrează in Arhivele Naționale din cadrul Serviciului Județean Cluj.

Lacrimile Maicii Domnului exprimă mijlocirea ei către Fiul său pentru iertarea păcatelor noastre și pentru ajutor în suferință. Mântuitorul primește aceste lacrimi unite cu rugăciunea și în calitate de Dumnezeu dar și în calitate de Fiu ascultător. Pentru aceasta Fiul nu poate trece cu vederea lacrimile pe care Maica Sa și Maica noastră le varsă pentru noi.

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, numită „Dulcea sărutare“ se găsește la Mănăstirea Strâmba din Sălaj. Ea a fost adusă la București cu ocazia sărbătorii Duminicii Ortodoxiei (20 martie) zi în care Biserica își arată în mod deosebit cinstirea față de icoanele ortodoxe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Lumea Presei, lumeapresei.ro