Fabrica Astra Vagoane Călători Arad va lansa un tramvai de concepţie proprie, la care lucrează în prezent, pentru a nu mai depinde de Siemens, compania parteneră în fabricarea modelului Imperio, motivul fiind legat de anumite condiţii impuse de Siemens la licitaţii.
„Lucrăm în prezent la un tramvai dezvoltat de Astra, prin colectivul nostru de proiectare, prin colectivul nostru de cercetare. Dezvoltăm acest proiect ca să nu mai depindem de partenerul extern. Pentru că la orice licitaţie pe care o câştigi internaţional ai nişte condiţii pe care ţi le pune partenerul. Cu alte cuvinte, nu eşti independent”, a declarat Paraschiv pentru Mediafax.
Directorul de marketing s-a referit la parteneriatul cu Siemens pentru producerea singurului tramvai românesc, modelul Imperio, care se află în circulaţie în Arad după ce municipalitatea a achiziţionat şase garnituri.
Paraschiv nu a oferit mai multe informaţii despre noul model, însă a prezentat o carcasă a acestuia, care se afla în hala în care a avut loc evenimentul de prezentare a proiectului candidaturii Aradului la titlul de Capitală Culturală Europeană.
În discurs, directorul de marketing a afirmat că noua politică a companiei este să comercializeze vagoane moderne şi mai scumpe, pentru a nu mai vinde în cantităţi mari produse ieftine.