”Mă simt împlinit, la cei 42 de ani pe care-i fac în curând, dar cumva până în momentul de față. De acum înainte vin alte provocări, iar viața ne lovește atunci când ne așteptăm mai puțin, cu noi și noi episoade, pe care-i neapărat să le trecem cu fruntea sus. Fericirea mea, pe care o văd a fi liniștea, asta fiind și cea mai de preț bogăție pe care o am, vine atunci când pot dărui, când văd chipuri zâmbind din pricina mea, când am parte de binele pe care-l fac altora, fie că sunt apropiați sau străini. Dacă e să-mi doresc, păi atunci pot face o listă interminabilă de lucruri de care poate nici n-am nevoie, dar omul e construit să vrea, fără să rumege prea mult. Totuși, serios vorbind, îmi doresc mama aproape cât mai mult timp. Îmi doresc libertate a spiritului meu, ca să pot crea. Îmi doresc oameni mai puțin înverșunați, mai educați, cu mai multă cumpătare și rațiune, principii mai solide și bună creștere. Și-aș vrea ca mereu muzica mea să atingă sufletele! E cel mai valoros cadou!”, scrie artistul pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *