”Libertatea noastră nu are margini și nu poate fi îngrădită cu una, cu două, de nimeni. Avem lejeritatea în a face ce ne dorim și putem visa, oriunde, oricum și oricând. Luxul acesta este poate cel mai mare cadou care ni s-a dat, fiind cumva responsabili pentru mărețiile pe care libertatea noastră le poate realiza.
Sigur, trebuie să înțelegem că nu tot ce zboară se mănâncă și că de multe ori trebuie să avem grijă, raționali, cu instinctele noastre. Iată-mă mai jos cu un prieten necuvântător, o minunăție pe care o puteți admira la frumoasa „Grădină a Vlăhiei” de la Snagov, un loc mirific în care trebuie neapărat să ajungeți!
Și să știți că prietenii noștri necuvântători ne înțeleg deseori și ne simt mai bine emoțiile decât o fac unii oameni apropiați! Să aveți zi de vis, cu libertăți la purtător și multe dorințe!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *