”La Brașov, la balul artelor organizat de Paul Surugiu în 17 mai 2019, printre premianți se numără doamna FELICIA POPA. Aceasta a primit premiul pentru profesionalism și conduită, pentru încăpățânarea de a crede în valori și reguli morale pe cale de dispariție.
A incendiat conștiințele cu valori nemăsurate, definindu-și, în ani, un stil propriu. Luptă cu arma vorbei sale, pentru a spune adevărul, pentru a schimba și reprofila condiția umană, pentru a dărui, din înțelepciunea și cunoașterea sa, prin cuvânt înalt, frumusețe și deplinătate. Munca, inteligența și seriozitatea i-au fost arme în descrierea vieții sale, fiind o adevărată lecție a integrității și a veridicității, o istorie fără sfârșit, un povestitor al lumii. Felicia Popa, “naivă fără frontiere”, o amazoană a bunătății și-a unei profesii care se dezumanizează pe zi ce trece, ea reușește să uimească prin pregătire, prin implicare și prin felul de-a modela cuvântul și de a-l așeza la locul potrivit, în momentul oportun. Pentru cariera impresionantă, pentru volumele lansate și pentru emisiunile de succes, pentru că e un om al timpului prezent, doamna FELICIA POPA devine membru de onoare al proiectului ART BY FUEGO – ARTĂ PENTRU SUFLET!”
Sursa: ART BY FUEGO
Foto: Visual Art. By Ana Maria Halalai