Cea de-a șasea ediție a reality show-ului ”Poftiți la Nea Mărin” difuzatã luni şi marţi, de la ora 20.00, la Antena 1, îl aduce în fața telespectatorilor pe Nicolai Tand, celebrul bucătar maramureșean. Alături de Adriana Trandafir, Carmen Tănase și Cătălin Oprișan, Nicolai se va ocupa de administrarea restaurantului și a terasei de pe malul Mării Negre, sub indicațiile lui Nea Mărin.

Dincolo de asprimea sa, Nicolai vede în gazda show-ului un om harnic cu o bunătate aparte, care nu doar că este un organizator excelent, ci știe să îi motiveze și pe cei din jur: ”Ce îmi place la Nea Mărin este că se implică în multe lucruri, apoi îi sună pe oamenii pe care poate să conteze. Și eu sunt tare bucuros că fac parte din oamenii săi, cu care poate să facă lucruri faine”. Chef de renume, cu mai multe busines-uri în domeniu, Nicolai Tand înțelege responsabilitatea lui Nea Mărin, motiv pentru care dorește să îl ajute să mențină profitabilă afacerea din Mangalia.

Deși sarcinile pe care le întâmpină vedetele nu sunt deloc ușoare, pentru Nicolai, provocările show-ului par să îi aducă aminte de copilărie, tocmai de aceea le îndeplinește cu seriozitate, dar și cu mult drag: ”Aici fac multe lucruri pe care în viața de zi cu zi nu mi le mai permit, pentru că nu mai am timp. Mama mă punea să plivesc și apoi să rup roșiile. Mă simt ca un copil într-un magazin de jucării, îmi vine să le culeg pe toate. Lucrurile pe care le fac cu Nea Mărin îmi aduc aminte de copilărie. Îmi fac foarte bine, e ca un fel de terapie.”, afirmă acesta. Încă de la apariția sa în show, Nicolai a demonstrat că munca fizică nu îl sperie, motiv pentru care s-a transformat într-un coechipier demn de încredere, dar și într-un adversar redutabil: ”Dacă faci echipă cu Nicolai, tu pleci din start cu un handicap. Tu ai două bătãi avans față de el și nici nu a început emisiunea. E un super om, dar nu vă băgați cu el!”, a mărturisit Cătălin Oprișan.

Care dintre vedete va demonstra că merită premiul de 2.000 de euro și care sunt eforturile pe care aceștia le vor depune în cea de-a șasea ediție a show-ului ”Poftiți la Nea Mărin”, telespectatorii vor vedea duminică, luni și marți de la ora 20.00, la Antena 1.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *