„Next Star”, talent-show-ul prezentat de Dan Negru, revine cu un nou și spectaculos sezon, sâmbătă, 16 iunie, de la ora 20.00, la Antena 1.

“Noul sezon Next Star va fi „wow”. Spun asta, pentru că văd ce copii senzaționali au venit la casting. Iar echipa a descoperit prin țară mulți alți copii cu talente inedite”, spune Dana Mladin, producătorul emisiunii.

Cel de-al nouălea sezon “Next Star” vine cu noutăți în privința juraților, căci la masa juriului vor lua loc de această dată doar trei personalități: Lidia Buble, Pepe și Dorian Popa. Și cu un co-prezentator, Șerban Copoț, care va fi un fel de „stăpân al culiselor”.

“Avem o formula nouă, de trei jurați, ceea ce schimbă un pic și sistemul de votare. Cei trei sunt Pepe, veteranul “Next Star”, sub ochii căruia au crescut mai multe generații de copii talentați, Dorian Popa, la fel de exuberant, dar exigent când e cazul, și Lidia Buble, pe care abia o așteptăm pe platou.

Șerban este omul care îi va descoase pe copii în culise, este cel care va simți cel mai bine pulsul părinților și care va trăi alături de ei emoția fiecărui număr artistic. Cu siguranță, Șerban va genera și multe momente… neprevăzute”, mai spune Dana Mladin.

La rândul său, Dan Negru, prezentatorul show-ului, este nerăbdător să aducă în fața publicului cei mai talentați copii din România.

“Îmi plac performanțele de longevitate. „Next Star” a devenit cel mai longeviv kids show din istoria tv din România, împlinește 5 ani și sper să-i fac și majoratul, asemenea Revelionului”, spune acesta.

Cine sunt primii copii talentați care vor intra în competiție, telespectatorii Antenei 1 vor vedea, sâmbătă, 16 iunie, în prima ediție a noului sezon “Next Star”.

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *