În vârstă de opt ani, Maria Nicole lansează a șasea piesă din cariera muzicală, “Mii de culori”, însoțit de un videoclip plin de culoare. Tânăra, care o interpretează pe Mara în “Fructul oprit”, i-a avut alături la filmările clipului pe Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman, cei doi actori cu care face echipă și în serialul de la Antena 1.

Maria Nicole și-a propus să petreacă  în “Mii de culori”. Acesta este titlul noii ei melodii, care beneficiază și de un videoclip pe măsură. “Îmi place foarte mult piesa, este o melodie veselă. Cred că fiecare copil își dorește o petrecere cum e cea din videoclip, să aibă alături prietenii, să cânte și să danseze” , spune mica artistă.

Videoclipul a fost filmat la începutul verii, într-o locație din București, iar tânăra i-a avut alături pe Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman, împreună cu care joacă și în serialul “Fructul oprit”. “La filmări ne-am distrat super tare, iar cu Criss și Vlad am râs foarte mult pentru că făceam fel și fel de glume. O să vedeți într-un making of, pe care o să-l postez pe canalul meu de youtube, cât de tare a fost. Rolul meu din videoclip, într-un anumit fel, chiar o reprezintă pe Mara, personajul din <<Fructul oprit>>, care este foarte deșteaptă, dar și răsfățată” , mai spune ea. Pe lângă talentul său, Maria Nicole a avut parte și de sprijinul părinților săi pe plan muzical, tatăl fiind cel care o ajută din punct de vedere tehnic, iar mama se ocupă de vestimentație.

În urmă cu patru ani, Maria Nicole a făcut primii pași pe plan muzical, având deja la activ videoclipuri (“Mama”, “Orașul faptelor bune”, “Above the stars”, “Feeling ok”, “De Crăciun” etc.) care se bucură de numeroase aprecieri în mediul online. Și-a dezvoltat aptitudinile artistice la TV & Film Academy by Ruxandra Ion, unde a beneficiat de bursă, iar timp de un an a studiat actoria. Maria trăiește acum emoțiile primului său mare proiect actoricesc. Ea o interpretează pe Mara – fiica Anei Caragea (Cristina Ciobănașu), în cel de-al doilea sezon “Fructul oprit”, care poate fi urmărit miercurea, de la ora 20.00, la Antena 1.

Videoclipul piesei:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *