Marele actor, premiat de Fuego

Un spațiu cultural poate evolua coerent dacă nu-și reneagă trecutul și-l prețuiește pe deplin, acordându-i însemnătatea cuvenită. Unul dintre cei care înțeleg asta este Paul Surugiu-Fuego, artistul român, vedeta TVR 2, care se uită în permanență peste ce a fost, peste glorii și eroi, revenind la ei, premiindu-i și arătându-le că lumea se gândește la ei și că toată munca sărvârșită în ani de glorie nu a fost în van. Asta face cu artiștii din România, pe care-i premiază în cadrul galelor sale de la TVR 2, gale difuzate și pe TVR Moldova, dar iată, că mai nou, și cu cei din Basarabia. Având în vedere că e pandemie și nu poate ajunge personal, Paul Surugiu l-a premiat pentru întreaga activitate pe marele actor basarabean Gheorghe Urschi.

Fuego si Gheorghe Urschi
Fuego si Gheorghe Urschi

Acesta i-a oferit o distincție specială din partea sa și a Televiziunii Române în semn de prețuire, pentru regalitatea personalității sale, pentru permanenta incendiere a sufletelor și-a minților cu valori, cu frumos, pentru cariera de aur și anii de muncă asiduă în promovarea artei, a limbii române și a umorului de calitate. Gheorghe Urschi este actor, regizor, dramaturg, interpret, autor, compozitor – într-un cuvânt, un artist complex care a ars pentru devotamentul său, care a luptat pentru unitate și pentru un fel suprem de-a defini arta actorului.

În cei peste 40 de ani de activitate a făcut de toate, de la film la televiziune, până la cărți scrise sau piese de teatru. Și nu a obosit niciodată, adulmecând succesul în viața sa, bucurându-se de înaltul coborât asupra creației sale. Patriot înrăit, un iubitor de limbă și neam, Artist al Poporului Republicii Moldova, dăruindu-si viața și năzuințele, durerile și bucuriile, ca pe-o nedumerită replică a vieții, Gheorghe Urschi este înzestrat cu deplin și simțire. Un om cu “scaun la cap”, cu înțelepciune și omenie. Trăiește fiecare etapă artistică cu ochii sufletului, punând mereu rațiunea într-un cui al căutărilor. Un rege al umorului, un român pur-sânge, cu un permanent talent care-i curge prin vene, cu verb și atitudine. Celebritatea îi servește drept exponent cuprinzându-i celebritatea, performanțele, distincțiile și personalitatea într-un capitol important al lumii artistice românești, de pe ambele maluri de Prut! 

Din păcate, actorul basarabean, care împlinește în curând 73 de ani, a suferit acum câțiva ani un atac cerebral, dar asta nu-l împiedică să se bucure de vizitele prietenilor, ale colegilor, să fie activ și să-și amintească de clipele frumoase. Maestrul comediei este un mare patriot și fiecare clipă din carieră și-a pus-o în această slujbă. În prezent, actorul basarabean luptă cu viața, supraviețuiește, iar fetele sale minunate încearcă să-i facă existența mai ușoară. Iată ce afirmă, emoționat fiind, Paul Surugiu-Fuego, artistul care l-a cunoscut pe maestru, care l-a sprijinit de mai multe ori și care se interesează, pe cât se poate, de soarta lui, mai ales că este unul dintre admiratorii săi înfocați, peste ani:

Gheorghe Urschi este o mare personalitate, un supraviețuitor, un exemplu pentru toți cei care renunță la lupta cu viața atunci când dau de greu și când pare că toate corăbiile lor s-au pierdut! Sunt tare fericit că-i pot face o bucurie prin această distincție oferită de emisiunea mea și de Televiziunea Română și poate că nu reprezintă mult, dar e confirmare a talentului său, a carierei formidabile de peste 40 de ani, în care-a făcut multe și-n care și-a câștigat pe deplin titlul de rege al umorului”.

Mi-e tare drag de el și mi-e drag că nici o clipă nu s-a lăsat! Mi-e drag să privesc în spate și să văd un om care și-a iubit originea, care a luptat pentru românismul din Basarabia, care a fost un susținător al ideii de unire, cu toate riscurile asumate. Și-a construit cariera în această zonă și a făcut nenumărate lucruri importante pentru basarabeni și pentru români, pe toate plajele artistice pe care a activat!

Nu știu dacă românii știu foarte multe despre el, dar e păcat, pentru că este un simbol, un om care și-a pus Basarabia pe palme și-a dăruit-o oamenilor. Iar azi, prin ochii lui blânzi și calzi, vezi dragostea de țară, de înalt și în cele din urmă, de viață … o viață dedicată întru totul artei! Să ne trăiți, maestre!” (Paul Surugiu) 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *