Cel de-al doilea episod al serialului ”Băieți de oraș”, difuzat duminică seara, de la ora 22.00, la Antena 1, este unul plin de surprize. Pe lângă umorul și ironia cu care telespectatorii sunt deja obișnuiți, nu vor lipsi nici lecțiile de viață prin intermediul cărora se trage un semnal de alarmă.

Marele campion Leonard Doroftei, care își joacă propriul rol și acceptă să-l antreneze pe Malone – personaj interpretat de Vlad Drăgulin – pentru meciul vieții sale, are o reacție foarte dură în momentul în care află că acesta a apelat la substanțe ce conțin steroizi, pentru a-l ajuta să câștige. Sportivul ia măsuri drastice și îl avertizează pe Malone că sunt o mulțime de oameni care și-au pierdut viața din această cauză.

”Eu sunt campion mondial, eu nu sunt de acord cu așa ceva. S-au distrus vieți, s-au pierdut copii din cauza asta. Dacă mai folosești așa ceva să nu mai vii la mine în sală, eu nu te mai primesc” , spune printre altele, destul de vehement, Leonard Doroftei.

Vlad Drăgulin mărturisește că a fost o experiență incredibilă să lucreze cu un om care își iubește atât de mult meseria.

”Am întâlnit un campion și un om care arde pentru meseria lui, se vedea bucuria cu care îmi explica pașii și loviturile. Poate părea banal ce spun, dar pasiunea și iubirea față de meserie e din ce în ce mai rară în orice domeniu de activitate. De aceea mă bucură să cunosc astfel de oameni”, povestește cu mult entuziasm Vlad Drăgulin.

Cum vor evolua conflictele și ce alte lecții de viață vor mai da actorii din ”Băieții de oraș”, telespectatorii vor putea vedea duminică, de la ora 22.00, la Antena 1 în cel mai nou episod al serialului.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *