Jurnalistul Bardocz Sandor a fost găsit mort, la aproape două luni de la dispariția sa. Trupul fostului redactor șef al secției maghiare de la TVR Cluj a fost găsit pe un câmp, sub un nuc de care s-ar fi spânzurat.
Jurnalistul, de 54 de ani, care locuia în localitatea Suceagu, comuna Baciu, județul Cluj, a plecat de acasă pe 15 iulie și nu a mai revenit. De atunci, Bardocz Sandor a fost căutat neîncetat de rudele sale, care au alertat Poliția. Potrivit stiridecluj.ro, trupul bărbatului a fost găsit pe un câmp, în apropierea unui nuc, de care s-ar fi spânzurat. Rămășițele au fost găsite de un bărbat, care, împreună cu fiul său, s-au dus la furat de nuci. Copilul a observat craniul și a alertat Poliția. Anchetatori au stabilit că era vorba despre Bardocz Sandor, după ce au descoperit actele acestuia în haine.