Iată ce vedete au fost premiate la Star Awards Gala 2015

 DGO_0142DGO_9532DGO_9485DGO_0520DGO_0354-2DGO_0202DGO_0273DGO_0367

Gala performanței, creativității și excelenței, aflată la a V-a ediție este un eveniment dedocat promovării și recunoașterii personalităților care s-au remarcat și au reușit să-și facă un renume în diverse domenii de activitate, prin proiectele și activitățile. Star Awards Gala 2015 a avut loc la Ambasad’or Events & Leisure din Otopeni, joi seară (12 noiembrie)

Multe vedete s-au perindat pe covorul roșul al Star Awards Gala 2015, eveniment realizat de Adela Diaconu, care dorește să aducă în acest fel recunoaștere acestor presonalități publice care s-au remarcat în domenii precum: muzică, arte, sport, design vestimentar, beauty, media și campanii sociale și umanitare. Printre cei dinstinși cu premii s-a numărat și Laurențiu Reghecampf care a făcut imposibilul pentru a ajunge la gală. Acesta a venit special din Bulgaria pentru a ridica Premiul de excelență în antrenorat. Și soția lui, Anamaria Prodan, a fost distinsă cu premiul Managerul anului 2015 în fotbal. Au fost premiate multe alte nume mari din peisajul monden.

 Cătălin Botezatu a fost distins cu  Premiul Premiul pentru designerul român cu cea mai mare recunoastere internațională, iar Dana Săvuică a fost dinstinsă cu Premiul pentru implicare socială în campanii umanitare. Dorian Popa a fost numit Cel mai sexy artist din România, cea mai sexy artistă fiind Roxana Nemeș.

Lista de premii Star Awards Gala 2015

  • Premiul de excelenţă pentru întreaga carieră in atletism: Doina Melinte
  • Premiul pentru designerul român cu cea mai mare recunoastere internațională și cel mai cunoscut brand romanesc de vedeta: Catalin Botezatu
  • Premiul pentru implicare sociala in campanii umanitare: Dana Savuică
  • Premiul pentru cel mai bun realizator TV: Mădălin Ionescu
  • Premiul de excelenta în antrenorat: Laurențiu Reghecampf
  • Premiul pentru cea mai bună prezentatoare Tv: Simona Gherghe
  • Premiul de excelență pentru cel mai bun designer român: Lăcrămioara Iordachescu
  • Premiul pentru ”Arte Frumoase”: Giulia Tabara
  • Premiul pentru cel mai sexy artist: Dorian Popa
  • Premiul pentru cea mai sexy artistă in 2015:  Roxana Nemeș
  • Managerul anului 2015 în fotbal: Anamaria Prodan-Reghecampf
  • Best event by Mihai Leu: Raliul Aradului Atrium Mall
  • Cel mai bun festival de modă: Bucharest Fashion Week
  • Premiul pentru formația din România cu cel mai mare succes
  • internațional: Trupa Amadeus
  • Cea mai bună emisiune de fashion și lifestyle pentru copii din
  • România: Fashion Kids by Bianca Draghiciu
  • Manechinul anului 2015 în România: Rebecca Prodan
  • Cel mai bun designer de pret-a-porter: Nausica Mircea
  • Premiul pentru cel mai bun show de modă: „Wild Flowers” ~ Casa de Moda Diolastilis
  • Cel mai bun make-up artist: Florina Marcuta
  • Cel mai bun hairstylist: Ciprian Vaida
  • Cea mai buna ferma-restaurant din România: Cocosu’ Rosu
  • Premiul pentru cel mai urmarit show TV de divertisment in 2015: WowBiz – Kanal D
  • Premiul de excelență în wedding plannig: Nicușor Stan
  • Cel mai bun fotograf de eveniment: Georgiana Dinu
  • Cel mai frumos Conac din România: Conacul Heldsdorf
  • Cel mai bun mini top model din Romania: Bianca Draghiciu
  • Cel mai bun fotograf de modă: Cristi Iancu
  • Premiul pentru cel mai bun brand de accesorii: Mineli Boutique
  • Cea mai bună casă de modă pentru bărbați din România: Cacharel
  • Premiul pentru – terapiile cu Rudrashka – medicină alternativă: Cosette Kojic
  • Cel mai bun antreprenor: Loredana Preda
  • Premiul pentru cea mai buna bună locație de evenimente in 2015:
  • Ambasad’Or Events & Leisure
  • Cel mai bun conducător sportiv: Gabriel Toncean
  • Premiul pentru competiția anului 2015 in Romania: Campionatele internaționale de înot ale României organizate de către FRNPM
  • Cea mai de succes companie imobiliară din Romania: Maurer Imobiliare
  • Cel mai bun manager: Mihaela Borcea
  • Premiul pentru originalitate în muzica: Diana Matei
  • Cel mai bun concept de frumusețe organică și medicină integrativă:
  • Global Wellness System
  • Cea mai buna academie pentru extensii de păr: Yofi Hair Academy
  • Premiul pentru originalitate în design vestimentar: Maria Cocarcea
  • Cea mai buna revistă de lifestyle: Etiquette Magazine
  • Premiul pentru eleganță în medicină: Mihaela Proicea
  • Premiul pentru conceptul de fitness Fit4you: Mircea Branzei

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Lumea Presei, lumeapresei.ro