Gheorghe Dincă voia să vândă casa din Caracal! Anchetatorii l-au bănuit în primă fază pe fiul lui

Unul dintre anchetatori a vorbit pentru adevarul.ro şi a declarat că în primă fază au crezut că cel bănuit este fiul lui Gheorghe Dincă, şi nu el. Au stat în faţa casei lui toată noaptea de joi spre vineri.

„Toţi au fost acolo. Abia când s-au primit imaginile de pe camerele de supraveghere şi s-a putut vedea în ce maşină a urcat Alexandra, lucrurile au început să se contureze. S-a stabilit  că proprietarul este Gheorghe Dincă. Dar pe imagini, şoferul nu se vedea foarte bine. Putea fi oricine, nu neapărat proprietarul. Când am văzut ce vârstă are acesta, am extins cercetările. Am stabilit că are un fiu. La început, noi îl suspectam mai mult pe fiu şi, normal, am solicitat mandat de percheziţie şi la domiciliul acestuia. La miezul nopţii, nu aveam nimic sigur. Ştiam maşina, dar nu ştiam unde este, nu eram convinşi că maşina este în curtea proprietarului. Din cauza gardului extrem de înalt, nu se putea vedea nimic. Era întuneric, nu ne puteam da seama nici că acolo este un brad sau un nuc”, a spus acesta pentru sursa citată.

La scurt timp s-a aflat că Gheorghe Dincă pusese la vânzare casa, iar un consăteam a mers să o vadă pentru a o cumpărat, însă a fost şocat pe mizeria din curte.

Monstrul din Caracal a ucis-o cu sange rece pe Alexandra

„Imediat l-am sunat pe acel bărbat şi abia în jurul orei 2.00 am reuşit să sperăm că suntem foarte aproape să găsim maşina. L-am sunat pe bărbatul care încercase să cumpere casa şi ne-a spus că văzuse maşina în curtea individului cu două zile înainte. Şi ne-a mai spus ceva foarte important. Dincă nu vorbea de ani de zile cu fiul său”, a mai spus anchetatorul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Lumea Presei - Știri și informațiiRO PRESS - Știri, Informații, Reportaje, Interviuri, AncheteTomis Press - Știri și informațiiAdyDev Media