Paul Surugiu, cunoscut sub numele de scenă Fuego știe cât de importantă este imaginea pentru un artist, astfel că atât pe scenă, cât și în emisiunea “Drag de România mea”, pe care o prezintă la TVR 2, a ales să poarte ținute create special pentru el de designerul unui brand românesc recunoscut pentru hainele neoetnice pe care le produce. 
IIANA înseamnă calitate, profesionalism și un strop din autenticitatea românească transpusă în haine! Mie-mi place să fiu special, să surprind pe scenă, să pregătesc concepte diferite și mereu să inovez. Colaborez cu mai multe persoane, mari creatori de modă români, de la Doina Levintza la Maria Miu, dar am găsit la IIANA fix stropul acela de Românie care-mi trebuia în ținutele mele.Astfel, pentru noua mea emisiune de la TVR 2, difuzată în fiecare duminică de la ora 15.00, o gală a valorilor românești, un show de divertisment ca altădată, am avut trei ținute spectaculoase, superbe, create special pentru mine pentru emisiunea „Drag de România mea”!, de către minunatele profesioniste IIANA, care nu au pus doar pricepere și iscusință, ci au pus și suflet, extrem de important. Așa le-aș numi eu – haine cu suflet, pentru că sunt realizate cu dragoste! Materialele de calitate, croiul, ajustările și ideile speciale mă fac să recomand acest brand 100% românesc, pentru că e într-adevăr garanția unor produse de calitate! Și-apoi zic eu, indiferent că suntem bărbați sau femei, nu e păcat să n-avem cu noi, permanent, haine cu inspirație folclorică? Mai ales atunci când vorbim de autenticitatea simbolurilor de pe haină! Eu sunt impresionat de munca acestor fete, am rămas impresionat de devotamentul lor și de profesionalismul de care-au dat dovadă, fiind perfecționiste, asemeni mie. IIANA este România de pe hainele tale!”, ne-a mărturisit Paul Surugiu. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *