Vedetele au încheiat deja prima treime din ,,Drumul Dragonului”, dar aventura de 5000 de kilometri pe teritoriul asiatic este departe de a se fi încheiat. Ediția de luni seară a emisiunii ,,Asia Express” i-a trecut pe concurenți prin toate stările, de la agonie, la extaz, de la siguranță, la imprevizibil, pentru că cel mai dur reality show continuă să fie un test al limitelor. Dorian Popa a cedat fizic cãrând două rucsacuri de 25 de kilograme în spate, Vica Blochina a fost copleșită de proba imunității, iar Ionuț Ghenu a găsit cu greu resurse de energie pentru a continua jocul în ploaie torențială. Finalul cursei a fost de bun augur pentru frații Moroșanu, care și-au adjudecat pașaportul către Laos și avantajul de a nu participa la următoarele probe din Vietnam, dar și pentru Dorian Popa și mama sa, care în ciuda faptului că au ajuns ultimii nu au fost eliminați.
Aseară, vedetele au avut ocazia să cunoască o parte din cultura asiatică, iar localnicele din tribul vietnamez Flower Hmong nu au fost doar o încântare vizuală, ci și un pion important în cursă. Fiecare femeie și-a ales o echipă alături de care să concureze, apoi au plecat împreună către casa acesteia, fără să știe că în acel loc vor avea de îndeplinit o probă a rapidității și atenției. Testul a presupus ca fiecare echipă să recreeze ținuta localnicei, dintr-o multitudine de haine colorate, ca mai apoi să demonstreze că pot fi niște musafiri exemplari, în schimbul următorului indiciu. Pentru unii a fost mai ușor, iar pentru alții mai greu, însă toți cei 12 concurenți au îndeplinit sarcina și au plecat spre următorul punct de control, Ban Pho.
Ajunși la școală, în provincia vietnameză, concurenții s-au luptat cot la cot pentru un nou joc al amuletei. Miza de 1000 de Euro reprezintă un bonus după terminarea emisiunii, dar adevăratul avantaj primit de câștigători a oferit informații importante asupra strategiilor de joc. Pentru că frații Moroșanu au reușit să învețe cel mai ușor și cel mai rapid un copil vietnamez șapte cuvinte în limba română și au reținut, la rândul lor, aceleași cuvinte în vietnameză, au câștigat proba. Prin urmare, au stabilit ordinea de plecare către următorul punct de control cu cele trei mașini disponibile, fără a dezvălui caracteristicele fiecăreia. Prima mașină, ce îi ducea pe concurenți zece minute în direcția opusă a fost ocupată de Dorian și mama sa, iar a doua mașină, ce ducea echipele zece minute în direcția bună de către Lora și Ionuț Ghenu, Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu și Ana cu Raluk. A treia mașină i-a avantajat pe frații Moroșanu, dar și pe Vica cu Daniela Crudu cu transport în direcția bună pentru douăzeci de minute. Deși s-au încărcat pozitiv datărită copiilor, frații Moroșanu s-au aflat în mare dificultate în momentul în care au fost constrânși să decidă ordinea plecărilor.
Echipele au continuat traseul, în direcția bună, sau cea greșită, iar finalul zilei a fost dat prin stație de către Gina Pistol. Concurenții au fost nevoiți să se oprească și să își caute cazare și o masă caldă, dar misiunea s-a dovedit a fi extrem de dificilă pentru că erau în vârful muntelui, în toiul nopții. A fost cel mai dificil moment de până acum, iar temperaturile scăzute, oboseala și nervii întinși la maximum și-au spus cuvântul. Ziua următoare a început dis-de-dimineață pentru o nouă probă, cea a imunității, care a oferit echipei câștigătoare un avantaj imens: un ,,pașaport” asigurat către următoarea țară, Laos, și posibilitatea de a nu participa la următoarele probe din Vietnam.
Provocarea fiecărei echipe a fost să găsească localnicele cu mâini albastre, să culeagă plantele cu care acestea lucrează, ca mai apoi să predea coșul încărcat cu frunze la punctul de control. Femeile sunt cunoscute în Vietnam pentru o particularitate: palmele indigo sunt date de culoarea plantelor pe care le folosesc în a nuanța textilele. Toate echipele au realizat importanța acestei probe, dar rapiditatea și dexteritatea au fost caracteristicile care au cântărit cel mai mult în câștigarea ei: ,,În momentul acesta noi trebuie să luptăm foarte tare pentru imunitate, căci orice ghinion ne poate scoate din concurs.”, afirma Lora. Pentru a doua oară, frații Moroșanu au fost prima echipă sosită în fața Ginei și astfel și-au asigurat avantajul imens în fața celorlalți, imunitatea.
Finalul zilei din Vietnam a venit cu o veste bună și pentru echipa pasibilă de eliminare, Dorian Popa și mama sa. Deoarece cutia neagră a ascuns dragonul de culoarea verde, aceștia nu au fost eliminați, dar vor continua jocul cu un ,,handicap”- un șaman încârcat cu bagaje, care nu cunoaște limba engleză. În aceastã searã, cel mai dur reality-show continuă pe Antena 1 cu alte probe dificile, care îi vor pune pe cei 12 concurenți rămași în cursă în situații inedite. Adrenalină extremă, momente imprevizibile și un test suprem al relației dintre coechipieri, toate acestea într-o nouă ediție Asia Express, de la ora 20:00.