Ester Peony, la prima apariție pe scena Eurovision: „Voi cânta pentru toți românii și îi invit să fie alături de mine, pentru că reprezint țara noastră la cea mai mare competiție muzicală din lume”

•       Primele declaraţii ale artistei după sosirea în Tel Aviv
•       Primele imagini cu show-ul României: grafică impresionantă, efecte pirotehnice, mișcare scenică elaborată
•       Imagini, în exclusivitate, în emisiunea „Destinația Tel Aviv”, la TVR 1

Ester Peony
ESter va avea un show incendiar
Ester Peony a facut luni repetitii alaturi de dansatorii ei
Ester pe scena Eurovision 2019


Emoţii mari la Tel Aviv, unde reprezentanții României au făcut primele repetiții pe scena Eurovision 2019. Încă din prima zi, show-ul României a impresionat prin culoare, efecte, dinamism și forță.

„Este o zi pe care nu o voi uita niciodată! Am urcat pentru prima oară pe scena Eurovision, un vis pe care, astăzi, mi l-am îndeplinit”, a mărturisit Ester.
„Repetiția a decurs foarte bine, sunt mulțumită de primele rezultate iar acest lucru îmi dă speranțe și energie pozitivă înainte de concurs. Aici, voi cânta pentru toți românii, pentru că reprezint țara noastră la cea mai mare competiție muzicală din lume și îi invit să fie alături de mine, iar pe cei din diaspora, să voteze piesa On a Sunday, joi, pe 16 mai ”, a adăugat tânăra interpretă.

După repetiție, Ester Peony, alături de echipa TVR condusă de Smaranda Vornicu-Shalit, șefa delegației României și regizorul Petre Năstase, au discutat în Viewing Room cu echipa tehnică a gazdelor detaliile show-ului. Specialiştii au tras apoi concluziile şi au reglat amănunte legate de sunet, cadre și lumini, urmând ca vineri, 10 mai, să aibă loc a doua sesiune de repetiții.

Ester Peony s-a familiarizat si cu presa de la Tel Aviv

„Am avut o primă repetție reușită, care a contribuit la cizelarea show-ului artiștilor noștri. Reacțiile jurnaliștilor și ale fanilor sunt pozitive, spectacolul impresionează, iar Ester este într-o formă excepțională. Obiectivul nostru este ca, până la următoarea repetiție, să clarificăm toate detaliile cu producătorii evenimentului”, sunt primele impresii ale Smarandei Vornicu, șefa delegației României, după repetiția care deschide participarea țării noastre la Eurovision 2019.

•       Imagini de la repetiții pot fi urmărite aici: tiny.cc/uhda6y (video) și tiny.cc/obda6y (foto)

Emoțiile s-au risipit la conferința de presă care a urmat în programul oficial. Ester Peony, alături de Alex Șerbu, chitarist și, totodată, compozitorul piesei, dansatorii și backing vocals s-au întâlnit cu presa acreditată la eveniment. Jurnaliştii străini au fost curioşi să afle detalii despre conceptul show-ului, de unde a plecat ideea dar și cine sunt artiștii care au inspirat-o pe Ester de-a lungul timpului, dorind să cunoască omul din spatele artistului.

Seara, delegația României a participat la un cockteil de bun-venit, oferit de primarul orașului Herzliya, domnul Moshe Fadlon, în decorul idilic al portului la Marea Mediterana.

Telespectatorii TVR pot vedea cum a decurs prima repetiție pe scena din Expo Tel Aviv, dar și imagini de la sosirea delegației României în Israel, întâlnirea cu presa și emoțiile din culise la „Destinația Tel Aviv”. Emisiunea, care o va urmări, pas cu pas, pe Ester Peony la Tel Aviv, poate fi văzută atât la TVR 1, TVR HD şi TVR Internaţional, în perioada 6-18 mai, cât şi online, pe TVR+. Gazda emisiunilor va fi Laura Fronoiu, jurnalist TVR cu experiență la evenimentul internațional.

Ester Peony va urca pe scena Eurovision Song Contest pe 16 mai, în a doua semifinală a competiţiei, având numărul 6 de intrare în concurs. Alături de reprezentanta noastră, în a doua semifinală participă: Elveția, Suedia, Irlanda, Austria, Moldova, Letonia, Danemarca, Armenia, Albania, Azerbaidjan, Macedonia, Norvegia, Rusia, Olanda, Croația, Lituania, Malta.
Ester Peony reprezintă România la ESC 2019, cu piesa „On a Sunday”.

Semifinalele şi finala Eurovision, din 14 şi 16, respectiv 18 mai, vor putea fi urmărite pe TVR 1, TVR HD şi TVR Internaţional.

Pentru sprijinul acordat în organizarea concursului Eurovision 2019, TVR mulţumeşte partenerilor săi: TAROM, transportator oficial al echipei României la Eurovision, DB Schenker Romania, Cotnari, Farmec și Prăvălia Mofturi.

Foto: Thomas Hanses/eurovision.tv

Ester Peony a castigat finala selectiei nationale Eurovision 2019
Primele repetitii pe scena Eurovision 2019 de la Tel Aviv


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *