Elena Udrea a petrecut Revelionul în Costa Rica. Proaspăt ieșită din pușcărie, Elena Udrea a postat pe un cont de socializare o poză de la trecerea dintre ani în care apare alături de fetia sa, Eva Maria, de mama sa și de logodnicul Adrian Alexandrov. Fostul ministru al turismului a transmis și un mesaj pentru urmăritorii săi de pe Facebook.

Bronzată și scăpată de griji, Elena Udrea a postat o fotografie de la petrecerea de Revelion. Imaginea este dintr-un local din Costa Rica. În fotografie Elena Udrea apare alături de familie. De la peste 10.000 de km depărtare fostul ministru a avut câteva urări de făcut pentru români.
