Designerul Nausica Mircea va participa în aceste zile la Copenhagen International Fashion Fair. Francezii au numit-o simbolul eleganței, iar acum, focșăneanca vrea să le lase o impresie la fel de bună danezilor.
Designerul Nausica Mircea a fost invitată să participe din nou, la unul dintre cele mai importante evenimente de modă de peste hotare. Focșăneanca noastră a prezentat doi ani la rând la Fashion Days Strasbourg, iar acum își face bagajele pentru a pleca la unul dintre cele mai importante târguri de haine din Europa, CIFF (Copenhagen International Fashion Fair), unde își va etala ținutee, alături de brand-uri de succes din toată lumea. Astfel, în perioada 3 la 5 februarie 2016, Nausica se va afla la Centrul Bella din Copenhaga din Danemarca, unde are loc evenimentul.
Creatoarea a pornit la drum în 1999, ca un atelier de creaţie pentru confecţii de damă. Acum, colecţiile sale şi-au construit o reputaţie aleasă. În 2013, Nausica a fost declarată cel mai bun creator de ready to wear. Creaţiile Nausica au surprins mereu plăcut prin noutate şi simplitate şi au fost apreciate pe podiumurile celor mai importante evenimente de modă din ţară (Bucharest Fashion Week, Model of the Year, Look Model etc.) şi străinătate (Paris, Kitzbuhel, Birmingham, Ibiza, Dusseldorf etc.). La finalul anului trecut a mai primit două disctinții: Cel mai bun designer de pret-a-porter la Gala Star Awards Gala Performanţei 2015, Creativităţii şi Excelenţei – Premiile Bv01Ade by Adela Diaconu – ediţia a V-a și a fost desemnată designerul anului 2015 la Bucharest Fashion Week.