Draga Olteanu Matei a povestit în emisiunea „Voi cu Voicu” despre visele premonitorii pe care le-a avut de-a lungul timpului și care i-au oferit informații fel de fel.

 „Ștefan Bănică a plecat în Israel, a jucat atât de bine, că i s-a propus să mai vină. I s-a cerut să formeze o trupă. (…) Înainte să aflu că am fost distribuită, am visat cu o lună înainte că eram în pustie, în Sahara. Mă gândesc că nu poți visa unde nu ai fost. Niște dune văzusem, în filme, cărți. Niște dune, un cer albastru și cald și pustie. Și Iisus Hristos, îmbrăcat într-o cămașă de în, cu pletele pe care le știm, cu mir și ducându-mă în brațe, și eu eram într-o camașă de in, mă ducea ca pe un copil, din mijlocul nisipului s-a urcat o scară de fier, în spirală, pe o pltformă care ducea direct în cer, m-a lăsat acolo, s-a deschis o ușă și a intrat Iisus pe ușă și am vrut să intru și eu. Mi-a pus mâna așa. Și a spus tu rămâi aici, mai ai treabă. M-a sunat Coca Alexandrescu să îmi spună că am fost distribuită”, a povestit actrița.
 „Un alt vis. Soțul meu a făcut infarct și eram necăjită și plângeam și am visat că eram la o rampă unde se încarcă vagoanele de marfă, erau stive de lădițe pline de struguri. Și se încărcau acolo, a apărut Amza, îmbrăcat în costum de cowboy și mi-a spus fă năroado lacrimile tale sunt acolo, nu o să mai plângi de acum înainte. Și într-adevăr soțul meu a fost bine”.

„Cred că Dumenzeu m-a iubit foarte mult Oamenii pe care îi iubesc foarte tare îi port în suflet”, a mai spus actrița.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *