Echipa Eurovision România a ajuns la Focşani, oraşul care va găzdui prima semifinală a Selecţiei Naţionale. Înaintea spectacolului de duminică, 21 ianuarie, organizatorii show-ului de la Teatrul Municipal „Maior Gheorghe Pastia” din Oraşul de pe Milcov au dezvăluit câteva informaţii de culise, la conferinţa de presă de vineri, 19 ianuarie.
La întâlnirea cu jurnaliştii au participat Doina Gradea, Director General Interimar TVR, Sorin Francu – director Teatrul Municipal din Focşani, Marius Iorga şi Ionuţ Mersoiu – viceprimari municipiul Focşani, Cezar Ghioca – regizor show, şi Diana Dumitrescu, prezentator show.
„În premieră, Eurovision România va avea cinci semifinale, pe care le dedicăm sărbătoririi Centenarului. Am fi vrut să organizăm Selecţia Naţională în 100 de locaţii, pentru a duce evenimentul în cât mai multe oraşe, dar calendarul concursului nu ne-ar fi permis. Mulţumesc autorităţilor locale pentru implicarea în organizarea acestei semifinale. Mulţumesc şi colegilor de la studiourile teritoriale, care s-au implicat pentru a organiza semifinalele în cele cinci oraşe: Focşani, Timişoara, Turda, Craiova şi Sighişoara”, a declarat Doina Gradea la conferinţa care a avut loc la Teatrul Municipal „Maior Gheorghe Pastia” din Focşani. „În premieră, vă anunţ că Marea Finală va fi organizată la Bucureşti, în Sala Polivalentă, pe 25 februarie”, a dezvăluit Directorul General Interimar al TVR.
Diana Dumitrescu, frumoasa actriţă care prezintă alături de Cezar Ouatu semifinalele şi finala naţională Eurovision 2018, a declarat că propunerea de a prezenta Eurovisionul reprezintă o mare bucurie pentru ea. „Sper să mă ridic la înălţimea show-ului”, a completat Diana. Pentru regizorul semifinalei de duminică, Cezar Ghioca, realizarea spectacolului la Teatrul Municipal „Maior Gheorghe Pastia” este „o mare şansă”. „Teatrul din Focşani este o bijuterie arhitectonică. Decorul superb va aduce plus valoare show-ului”, a mărturisit Cezar.
„Ne bucurăm că Televiziunea Română prilejuieşte teatrului nostru posibilitatea de a deveni un adevărat templu de cultură naţională, aşa cum şi-a dorit ctitorul său şi ne-am bucura foarte tare ca unul dintre cei ce vor concura în această semifinală să reprezinte România la Lisabona”, a declarat Sorin Francu, directorul Teatrului Municipal „Maior Gheorghe Pastia”.
Viceprimarii municipiului Focşani, Marius Iorga şi Ionuţ Merşoiu au trasnsmis celor prezenţi bucuria alegerii oraşului Focşani pentru prima semifinală şi au urat succes concurenţilor. „Administraţia locală, Consiliul Judeţean Vrancea, Primăria, Consiliul Local şi Teatrul Municipal „Maior Gheorghe Pastia” vor face faţă cu siguranţă acestei provocări. Mulţumesc Televiziunii Române pentru implicare şi sperăm să urmărim la TVR un show spectaculos”, a încheiat Marius Iorga.
Prima semifinală Eurovision România de la Focşani, la fel ca celelalte show-uri ale Selecţiei Naţionale, va fi transmisă, în direct, pe TVR 1, TVR Internaţional şi TVR Moldova precum şi pe TVR+, de la ora 21.00.
Următoarele semifinale vor fi la Timişoara, în 28 ianuarie, Craiova, în 4 februarie, Turda, în 11 februarie şi Sighişora, în 18 februarie.
Cu o zi înaintea spectacolelor, în fiecare sâmbătă, TVR 1 va transmite, de la ora 22.00, „Culise Eurovision 2018“, o serie de emisiuni live despre ultimele pregătiri, impresii la cald, imagini de la repetiţii şi de la conferinţele de presă premergătoare evenimentelor.
În acest an, Selecţia Naţională se desfăşoară sub sloganul „Eurovision uneşte România!“
Ediţia 2018 a Selecţiei Naţionale a atras 72 de piese în lupta pentru un loc în semifinalele Eurovision România. În premieră, în concurs au intrat 60 de piese, câte 12 pentru fiecare semifinală. În fiecare semifinală, juriul Selecţiei Naţionale va alege câte trei finalişti.
Juriul Selecţiei Naţionale îi reuneşte pe Marian Ionescu, Ilinca Băcilă, Nicu Patoi, Liliana Ştefan şi Viorel Gavrilă, cinci artişti legaţi prin experienţa participării la cel mai mare concurs muzical din lume.
Pe 25 februarie, la Marea Finală, publicul este singurul care va alege reprezentantul României pentru scena din Lisabona, dintre cele 15 piese rămase în concurs.
Despre Eurovision:
Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia. Difuzat fără întrerupere, timp de 60 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără: ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion, Johnny Logan.
Televiziunea Română, membră a EBU, este organizatoarea Selecţiei Naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993.
Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006). Melodia românească cu cel mai mare punctaj obţinut în finala Eurovision (172 de puncte) este Tornero, interpretată de Mihai Trăistariu.
Eurovision Song Contest 2017 a avut loc la Kiev, cu semifinalele pe 9 şi 11 mai şi finala pe 13 mai. Reprezentanţii României, Ilinca şi Alex Florea, au obţinut poziţia a şaptea, cu un total de 282 de puncte, cea mai bună clasare a României în concurs, de la succesul obţinut de Paula Seling şi Ovi la ediţia din 2010 şi a patra în istoria participării României la Eurovision.