Ortodoxul stă înaintea Creatorului, Domnul şi Judecătorul său: el este ca un acuzat, pentru că ştie că greşelile sale sunt nemăsurat de mari.

Încă de la primii creştini, ortodoxul stă în picioare la liturghie: conform acestui obicei, el este pelerin, drumeţ pe calea mântuirii, nu-şi lasă trupul leneş în comoditatea la care acesta îl trage. Ortodoxul stă înaintea Creatorului, Domnul şi Judecătorul său: el este ca un acuzat, pentru că ştie că greşelile sale sunt nemăsurat de mari. Dar Hristos l-a îndreptat; de aceea stă drept în picioare: împreună cu Cel Ce S-a ridicat din morţi stă drept. La prima vedere, stă la Liturghie pasiv, dar, din când în când, se închină, cade în genunchi, uneori cu fruntea la pământ. Îşi îngrijeşte „ţarina inimii sale”, de acolo se roagă, împreună cu întreaga adunare.
(Tito Colliander, Credinţa şi trăirea ortodoxiei, traducere de Părintele Dan Bădulescu, Editura Scara, Bucureşti, 2002, p. 34)
sursa: doxologia.ro