Lili, există două răspunsuri la întrebarea ta. Un răspuns general și unul particular.
În mod general, da. Cineva s-ar putea împărtăși dacă postește doar prima săptămână dintr-un post.
Dacă tu personal poți face acest lucru, nu știu! Teoretic da, însă numai duhovnicul tău poate să îți spună ce să faci din acest punct de vedere. De ce spun „teoretic”? Pentru că o astfel de decizie a duhovnicului trebuie să țină cont de foarte multe aspecte.
De exemplu, duhovnicul, cunoscându-te, ar trebui te să știe răspunsul la întrebări precum: Ce vârstă ai? În ce context trăiești? Poți sau nu să postești mai mult? Dacă nu, de ce? Dacă da, de ce nu postești mai mult? Cât de des te spovedești și te împărtășești? Obișnuiești să ții posturile? Postești miercuri și vineri în timpul anului? Ce canon de rugăciune ai? Cât de des participi la Sfânta Liturghie? Toate acestea și multe altele sunt „variabile” pe care duhovnicul trebuie să le ia în calcul.
De ce îți spun toate acestea? Pentru ca să înțelegi că viața duhovnicească nu este o piață, iar Sfânta Spovedanie și Sfânta Împărtășanie nu sunt „produse” pe care le „plătim” prin zile de post. Postesc una, trei, șapte sau patruzeci de zile și gata, mi-am făcut datoria și sunt „bun” de împărtășit.
Cineva poate să postească numai o zi și să se împărtășească, iar altcineva să postească patruzeci de zile și să nu se împărtășească. Fiecare om e unic, iar viața lui duhovnicească trebuie privită cu mult discernământ. De aceea, este foarte important duhovnciul!
Prin urmare, răspunsul final și valabil strict pentru tine, la această întrebare, îl poți primi numai de la părintele tău duhovnic, cu care te îndemn să te sfătuiești și să faci după cum îți va spune.
Doamne ajută!

Să ai un post cu mult folos duhovnicesc!
pr. Andrei
sursa: doxologia.ro