Claudia Pavel (Cream), una dintre participantele celui mai nou concurs de televiziune, reality show-ul Exatlon, ce va debuta pe 7 ianuarie, la Kanal D, asteapta cu nerabdare venirea lui Mos Craciun.
“Abia astept sa vina Mos Craciun. Eu si Noah (baietelul cantaretei in varsta de 5 ani – n.r.) am impodobit bradul inca din 15 noiembrie, ca sa ne bucuram de el cat mai mult. Noah a fost cel mai fericit cand bradul a fost gata, iar eu ador Craciunul! Asa cum facem in fiecare an, sarbatorile le vom petrece in familie, alaturi de sora mea si parintii, iar Noah va fi, ca intotdeauna, <centrul atentiei>”, marturiseste vedeta.
Cantareata abia asteapta participarea la renumitul concurs „ Exatlon” dar recunoaste ca, in perioada in care va lipsi, ii va fi extrem de dor de fiul ei, de care nu s-a despartit nici macar o noapte pana acum.
“Abia astept sa particip la acest concurs, care stiu si va fi absolut fantastic, de aceea m-am si inscris pentru ca am convingerea sa va fi o experienta extraordinara. Dar nu pot sa nu recunosc ca imi va fi foarte dor de fiul meu … Noah este inima mea, este <prelungirea mea>, este totul! Nu <realizez> inca faptul ca voi fi departe de el pentru o perioada lunga, iar daca stau si ma gandesc prea mult la acest aspect, incep sa plang! Alinarea mea este ca fiul meu va ramane pe maini extrem de bune, atat timp cat eu voi participa la concurs (Exatlon – n.r.).
Familia mea, mama, tata, sora vor fi langa el tot timpul. Cu parintii mei Noah se intelege de minune pentru ca bunicii ii sunt alaturi din ziua in care s-a nascut. Surorii mele ii spune <cealalta mama>! Ma bucur de fiecare secunda petrecuta alaturi de fiul meu!”.
Claudia Pavel (Cream) va participa la cel mai nou show de televiziune din Romania, Exatlon, un reality suta la suta autentic, care se va desfasura in Republica Dominicana, si va debuta pe 7 ianuarie, la Kanal D. Zece vedete si zece concurenti non-vedeta vor trece prin probe fizice foarte dure. Numai unul dintre concurenti va intra, la final, in posesia premiului cel mare: 100.000 Euro.