În noul sezon de Eurovision bate la uşă şi înscrierile s-au făcut deja, iar juraţii sunt gata să anunşe piesele care vor intra în competiţie. Printre cele admise există şi una specială, compusă de Cezar Dometi, ex X Factor şi interpretată de Alice Jeckel. Despre acest proiect care a avut parte de un drum întortocheat puteţi citi în continuare.

Cezar Dometi fost concurent la X Factor de anul trecut, care a făcut senzaţie cântând în echipa lui Horia Brenciu. El este cel care a compus puiesa iar Alice Jeckel, o tânără româncă stabilită în Germania, a scris versurile. ”Piesa se numeşte “Out of the Dark” şi are un mesaj simplu. Atunci când ţi la cineva ai tendinţa, în general, să-l ţii lângă tine, să fiţi mereu împreună, însă singuri poate putem avem alte oportunităţi, alte posibilităţi, alte dorinţe. Cea mai mare dovadă de dragoste, de înţelegere, este să îl laşi liber pe celălat, să meargă singur ca să poată progresa sau să-şi pună personalitatea în valoare”, ne-a povestit Alice, care desi a plecat în Germania în urma cu 22 de ani, gândeşte şi cântă româneşte. “Eu lucrez intr-u cu totul alt domeniu, în afaceri, însă muzica e ceea ce mi place, e viaţa mea. Piesa asta are o super poveste. Cezar a compus piesa iar eu am scris versurile… în jumătate de zi.  Am avut inspiraţie, pentru că de multe ori încer să creez şi nu mi ieset. Noi pregătisem o altă piesa pentru Eurovision şi trebuia să-i fac versurile, însă m-am chinuit să le fac şi nu ieşeau. Era o melodie lentă, avea alte caracteristici. La un moment dat m-am gândit că nu este asta piesa care să mearga, am lăsat-o baltă şi am căutat prin sertare o alta pe care Cezar mi-o dăduse să îi fac versurile atunci când urma să am timp. Aşa mi-a ieşit în cale asta şi se potrivea de minune, iar versurile mi-au ieşit imediat. Piesa a fost produsă pe ultima sută de metrii, air din momentul în care am schimbat piesa, s-a făcut totul repede, iar pâna şi înscrierea a fost facută în ultima zi, prin e-mail pentru că nu mai aveam timp şi mi-am luat o marjă de eroare. Pentru că dacă nu se trimitea mă duceam să o duc personal la televiziune”, ne apovestit solista. Daca interprteta piesei se află în Romania, momentan, nu acelaşi lucru se poate spune despre compozitorul acesteia, care a facut furori cu vocea sa la X factorul de anul trecut. Cezar a plecat într-o croazieră pe un vas în SUA unde timp de câteva luni va cânta. Asa că este probabil să nu fie aici atunci când se  vor anunţa piesele care vor intra în marea competiţie Eurovision.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *