Biserica Madona Dudu din Craiova, cunoscuta mai ales sub denumirea de Catedrala Maicii Domnului din Craiova, este una dintre cele mai mari biserici ortodoxe din Craiova, multime de crestini calcandu-i periodic pragul, spre a participa la sfintele slujbe, ori chiar si numai pentru a se inchina icoanei facatoare de minuni a Maicii Domnului. Biserica se afla in imediata apropiere a Muzeului de Istorie, aflat si el in centrul orasului.

Biserica Madona Dudu – Catedrala Maicii Domnului din Craiova

Biserica Madona Dudu, avand drept hram Adormirea Maicii Domnului, a fost construita intre anii 1750-1756, ea fiind mai apoi refacuta, in anul 1844, dupa daramarea ei de cutremurul din anul 1831. Pictura ce imbraca peretii interiori ai bisericii poarta semnatura renumitului zugrav Gheorghe Tatarescu. Biserica a fost numita astfel dupa icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului care – spune legenda – ar fi fost gasita intr-un dud aflat pe locul unde a fost construit ulterior altarul.

Se povesteste ca, in livada numita „Livada Gaianului”, care se intindea la Vechiul Rascruci, intretaierea celor mai importante drumuri care treceau prin aceasta zona a Olteniei, fiind aproape de vechea piata, mergeau pentru odihna la umbra duzilor cei mai multi dintre negustorii care veneau sa isi vanda marfa in Craiova.

Catedrala Madona Dudu - Biserica din Craiova

Intr-o zi, un negustor evreu, in timp ce statea intins sub un dud, observa o lucire ca de aur printre ramurile copacului. Urcandu-se in dud, el gaseste o icoana minunata a Maicii Domnului. Luand-o, el a ascuns-o in podul unei case. Peste numai cateva zile insa, cu gandul de a o vinde, evreul s-a urcat in pod ca sa o ia si sa mearga cu ea la targ. Insa, minune! Icoana nu mai era acolo unde o pusese el. Mult s-a mahnit evreul, gandind ca cineva i-a furat-o pe ascuns.

La scurta vreme insa, aflandu-se negustorul tot prin „Livada Gaianului”, el afla din nou minunata icoana, in acelasi dud unde o gasise si intaia oara. Luand-o si invelind-o cu o panza, el pleca direct la targ, spre a-si indeplini gandul cel dintai, anume spre a o vinde. O clipa de neatentie fu insa de ajuns pentru ca icoana sa se faca iarasi nevazuta. Nu dupa mult timp, icoana va fi iarasi aflata in dudul cel minunat.

Vestea cu negustorul evreu si cu icoana cea minunata s-a imprastiat rapid in intreaga zona. Astfel, proprietarul acelei livezi, pe numele sau Chiriac Gaianu, un mare boier al vremii, fiind convins ca este o minune a Maicii Domnului, hotaraste sa construiasca o biserica inchinata ei, chiar pe locul dudului, iar icoana acesteia sa o aseza in interior.

Prima atestare documentara a Bisericii Madona Dudu o aflam in anul 1758, cand aceasta va fi fost deja construita pe locul unei mai vechi biserici de lemn. Cei care s-au ocupat cu zidirea bisericii „de la Dud” sunt Constantin Fotescu si Hagi Ion Gheorghe.

Catedrala Madona Dudu - Biserica din Craiova

Biserica a fost construita in stil brancovenesc, cu abside pentru strane si tinda cu stalpi de piatra inflorati cu frunze. Lacasul era prevazut cu trei turle: una deasupra naosului si doua deasupra pronaosului. Cei doi boieri au inzestrat frumoasa biserica cu odoare, mosii, vii si tigani, moara la Jiu si multe pravalii in Craiova.

De la zidirea bisericii, din anul 1756, si pana astazi insa, aceasta a trecut prin mai multe reparatii si restaurari, dintre care amintim pe cele efectuate in anii 1842, 1913 si 1942. Fiind deosebit de incapatoare, Biserica Madona Dudu a servit drept loc de savarsire a slujbelor de catre episcopii de la Episcopia de Ramnic, pana in anul 1913 ea fiind numita Catedrala Episcopala. Dupa anul 1942, biserica a ramas neschimbata pana astazi.

La biserica „de la Dudu” a functionat primul „Spital de alienati mintal” din Craiova. In cele cateva chilii ale bisericii s-au amenajat cabinete si camere de spital, lucru marturisit de domnitorul Alexandru Ipsilanti, intr-un hrisov din data de 18 martie 1778. In anul 1813, intr-un alt hrisov domnesc, domnitorului Caragea spune ca bolnavii de la Madona Dudu primeau odihna si hrana din veniturile bisericii.

Catedrala Madona Dudu - Biserica din Craiova

Intre anii 1800-1801, intregul oras va fi incendiat de catre turcii lui pasa Cara Mustafa, condusi de pasa Pasvanoglu de Vidin. Bisericile au fost printre cele mai vizate cladiri, spre a fi distruse. Biserica Madona Dudu a fost si ea incendiata, astfel au pierit in flacari jilturile arhieresti, amvonul si mai multe sfinte icoane. Pictura a fost sever avariata, iar dependintele bisericii au fost arse pana la pamant. Din mila lui Dumnezeu, din incendiu a scapat icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului.

Cutremurul din anul 1838 a avariat foarte mult biserica. Neputandu-se intari, ea a fost daramata pana la temelie, vreme de sase ani ea fiind rezidita si impodobita in stil baroc. Arhitectul care s-a ocupat cu lucrarile a fost chemat de la Viena, de catre boierul Iordache Otetelisanu.

In anul 1879, la Biserica Madona Dudu a functionat un ospiciu medical cu program regulat, al carui medic era platit din veniturile bisericii. Mai apoi, in anul 1892, Epitropia bisericii a ridicat pe Strada Amaradia un sanatoriu modern.

La biserica „de la Dudu” a functionat si prima „Scoala de cantareti” din oras. Scoala de cantareti de la Biserica Madona Dudu este una dintre primele institutii de acest gen din tara, ea contribuind semnificativ la popularizarea muzicii psaltice de origine bizantina in Biserica din Oltenia.

Catedrala Madona Dudu - Biserica din Craiova

Mai tarziu, in anul 1862, sprijinita financiar de Biserica Madona Dudu, va lua fiinta si va functiona si o „Scoala pentru fete”, cu profil de tesatorie. Astazi, in vechea cladire a sanatoriului, de langa biserica, functioneaza Colegiul National Gheorghe Chitu, adica fostul Liceu Pedagogic.

Biserica va sprijini foarte mult educatia copiilor din zona. Astfel, nu numai in oras a sprijinit biserica pe tineri, ci si in satele vecine. Astfel, ea a sprijinit si Scoala din satul doljean Zanoaga. De sprijinul Bisericii Madona Dudu a mai beneficiat si comunitatea ortodoxa de la Paris.

Tot in domeniul invatamantului, biserica a mai oferit si nenumarate burse de studiu, cateva sute de copii din familii mai sarace putandu-si termina astfel studiile. Doi dintre elevii bursieri ajutati de Biserica Madona Dudu sunt Nicolae Titulescu si Constantin Brancusi.

Tot cu ajutorul material daruit de Biserica Madona Dudu au mai fost intretinute insa si alte sase biserici din oras: Biserica Sfantul Ioan Hera, Biserica Dorobantia, Biserica Brandusa, Biserica Sfantul Mina, Biserica Postelnicu Fir, Biserica Hagi Enis, alaturi de Biserica Tatu din Bucuresti.

Catedrala Madona Dudu - Biserica din Craiova

In anul 1913, vechea biserica de la Madona Dudu, ridicata in anul 1842, a fost pentru a doua oara daramata pana la temelie. Aceasta hotarare a fost motivata de lipsa de spatiu si de nevoia tot mai crescanda de slujbe a credinciosilor din zona. Datorita izbucnirii Primului Razboi Mondial, lucrarile la biserica au fost sistate, fondurile acesteia mergand spre orfanii si vaduvele de razboi.

Lucrarile sunt reluate in anul 1928, sub indrumarea arhitectului Ion D. Traianescu, finisarea si impodobirea interiorului cu pictura avand loc intre anii 1938-1942. Biserica a fost pictata de D. Norocea, ajutat de 11 ucenici. Mobilierul si catapeteasma bisericii sunt facute din lemn de stejar masiv, de catre insusi Constantin Brancusi, pe cand era elev la Scoala de Arte si Meserii, din Craiova. Biserica a fost sfintita de catre mitropolitul Nifon Criveanul.

Despre lucrarea sociala de la Biserica Madona Dudu, marele istoric Nicolae Iorga spunea:”Asezamantul Madona Dudu a facut pe plan local mai mult decat trei ministere la un loc.” Cele trei ministere ar fi Ministerul Invatamantului, Ministerul Sanatatii si Ministerul Lucrarilor Publice.

Catedrala Madona Dudu - Biserica din Craiova

In data de 22 decembrie 1949, Consiliul de Ministri hotaraste desfiintarea Fundatiei „Asezamantul Maica Domnului Dudu”, posesiile acesteia fiind confiscate de stat.

In anul 1988, cu purtarea de grija a mitropolitului Nestor Vornicescu, Biserica Madona Dudu va fi complet restaurata, slujba de resfintire avand loc in data de 21 noiembrie 1989. Astazi, biserica este paraclis mitropolitan. In pronaosul bisericii este inmormantat poetul Vasile Carlova.

sursa: crestinortodox.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *