În Duminica a 3-a după Sfintele Paşti, numită şi Duminica Mironosiţelor, prăznuim pomenirea femeilor purtătoare de mir sau de aromate, care s-au dus, la revărsatul zorilor, să ungă trupul Domnului Iisus Cel răstignit şi pus în mormânt, dar care pe neaşteptate au devenit mărturisitoare ale Învierii Sale.
Evanghelia Duminicii Mironosițelor vorbește despre grija de împlinire a celor cuvenite la moartea Dumnezeului Nemuritor, pe care au arătat-o niște femei pe care învățătura Lui le-a înviat.
Atunci ”venind Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aștepta și el Împărăția lui Dumnezeu, și îndrăznind, a intrat la Pilat și a cerut trupul lui Iisus” (Marcu 15:43). A mai fost mare bărbat care a venit tot din Arimateea și s-a dus la muntele Efraim. Acesta era Prorocul Samuil. Iosif este menționat de toți cei patru evangheliști, mai ales în relatările despre îngroparea Domnului Iisus. Ioan îl numește ucenic al lui Iisus, dar ”într-ascuns” (Ioan 19:38). Luca îl numește bărbat ”bun și drept”, Matei, ”bogat” (27:57). Evanghelistul Matei nu precizează întâmplător că Iosif era bogat, doar așa, ca să arate că Domnul avea printre ucenicii Săi și bogați, ci ca să înțelegem cum a putut Iosif să ia trupul lui Iisus de la Pilat. Un om sărac și neînsemnat nu ar fi putut să se apropie de Pilat, care era reprezentantul Imperiului Roman.
Iosif era bogat și sufletește. Avea frica lui Dumnezeu și aștepta și el Împărăția lui Dumnezeu. În afară însă de harismele sale duhovnicește particulare, Iosif era și om bogat, un om cu influență. Marcu și Luca îl numesc ”sfetnic”. Era și el, ca și Nicodim, unul dintre ”bătrânii poporului”. Și tot ca Nicodim, era și el un admirator și un ucenic în ascuns al lui Hristos. Se poate ca acești doi oameni să fi fost în ascuns adepți ai învățăturii lui Hristos, au fost însă și în stare să se expună pericolului și fățiș să fie alături de El la vremea cuvenită. În sinedriu, Nicodim i-a întrebat odată de-a dreptul pe mai-marii iudeilor cei plini de răutate, atunci când căutau să Îl omoare pe Hristos: ”Nu cumva Legea noastră judecă pe om, dacă nu-l ascultă mai întâi și nu știe ce a făcut” (Ioan 7:51).
Iosif cel din Arimateea s-a pus în mare primejdie atunci când a hotărât să ceară de la Pilat trupul Domnului, într-un moment în care înșiși ucenicii Lui apropiați erau risipiți, pentru că lupii de iudei care l-au asasinat pe Păstor, erau gata în orice clipă să se arunce și asupra turmei. Faptul că gestul lui Iosif era primejdios este semnalat de evanghelist prin cuvântul ”îndrăznind” (Marcu 15:43). A avut nevoie atunci de ceva mai mult decât de curaj. A avut nevoie de mare îndrăzneală, ca să se înfățișeze reprezentantului Cezarului și să îi ceară trupul ”răufăcătorului” răstignit. Iosif însă, cu mărime de suflet, a lepădat frica de la el și a dovedit că era un adevărat ucenic al lui Iisus Hristos.
”Iar Pilat s-a mirat că a și murit și, chemând pe sutaș, l-a întrebat dacă a murit demult. Și aflând de la sutaș, a dăruit lui Iosif trupul” (Marcu 15:44-45). Pilat era suspicios și reținut. Era dintre guvernanții care își exercită puterea cu violență, după cum tot cu violență o smulsese de la alții. Nu putea să se încreadă în nici un cuvânt, nici chiar venit de la oameni nobili precum Iosif. Probabil că într-adevăr îi era greu să creadă că Acela, pe Care chiar cu o seară înainte îl condamnase la moarte, își dăduse deja ultima suflare pe cruce. Pilat s-a dovedit a fi un autentic reprezentant al formalismului roman. Era mult mai dispus să îl creadă pe sutaș, pe care îl însărcinase să păzească Golgota, decât pe un distins bătrân al poporului. Doar când sutașul a confirmat ”oficial” relatarea lui Iosif, a încuviințat Pilat să îi satisfacă cererea.
”Și Iosif, cumpărând giulgiu și coborându-l de pe cruce, L-a înfășurat în giulgiu și L-a pus într-un mormânt care era săpat în stâncă și a prăvălit o piatră la ușa mormântului” (Mate 15:46-47). Un alt evanghelist spune că acest mormânt era al lui Iosif: ”și l-a pus în mormântul nou al său” (Matei 27:60) – ”în care nu mai fusese nimeni îngropat” (Ioan 19:41). Când ne răstignim mintea pentru lume și o îngropăm într-o inimă renăscută, ca în mormânt, atunci mintea noastră va învia și întregul nostru om lăuntric va renaște.
Un mormânt nou, pecetluit. O piatră mare la intrarea mormântului și un păzitor care stă de pază în fața mormântului. Ce înseamnă toate astea? Toate acestea au fost măsuri de precauție, luate prin înțelepciunea Proniei lui Dumnezeu. Astfel, au fost închise și pecetluite și toate gurile celor care ar fi îndrăznit să spună că Hristos fie nu a murit, fie nu a înviat, fie I S-a furat trupul. Dacă Iosif nu ar fi cerut trupul de la Pilat, dacă sutașul nu ar fi dat o confirmare oficială despre moartea lui Hristos, dacă trupul nu ar fi fost îngropat și pecetluit în prezența prietenilor și dușmanilor lui Iisus, probabil că mulți ar fi afirmat că Hristos nu a murit cu adevărat, ci a căzut în comă și apoi și-a venit în simțiri. Ceva de felul acesta au afirmat în vremea din urmă Schleiermacher și unii protestanți. Dacă mormântul nu ar fi fost închis cu un bloc de piatră și dacă nu l-ar fi păzit gărzile, probabil ar fi acceptat că Hristos a murit și a fost îngropat, însă ar fi spus că ucenicii Lui i-au furat trupul din mormânt. Dacă mormântul nu ar fi fost nou, probabil ar fi spus că nu a fost Hristos cel care a înviat, ci un alt mort, care fusese îngropat mai demult. Astfel, toate măsurile de precauție pe care le-au luat iudeii ca să înăbușe adevărul, prin Pronia lui Dumnezeu, au ajutat tocmai spre a vădi adevărul.
Iosif a luat trupul lui Iisus, ”l-a înfășurat în giulgiu curat de in” (Matei 27:59) și l-a pus în mormânt. Dacă vrem ca Hristos să învie în noi, trebuie să Îl păstrăm în trupul nostru curat și nepângărit. Giulgiul curat face trimitere la trupul curat. Trupul pângărit de răutăți și de patimi nu este loc potrivit ca să învie din morți și să trăiască Domnul.
Evanghelistul Ioan completează imaginea pe care o dau alți evangheliști, spunând că la îngroparea lui Hristos a venit și Nicodim ”aducând ca la o sută de litre de amestec de smirnă și aloe” (Ioan 19:39-40).
Oameni binecuvântați! Au luat preasfântul trup al lui Iisus cu îndrăzneală, cu afecțiunea și dragoste și l-au pus în mormânt. Ce pildă extraordinară este aceasta pentru toți cei care Îl iubesc pe Domnul! Și ce acuzație cumplită pentru preoții și mirenii care se rușinează de lume și se apropie de Sfântul Potir fără luare aminte, indiferenți și fără dragoste, ca să se împărtășească cu Cinstitele Daruri cele de viață făcătoare, cu atotcinstitul trup și cu sângele Domnului nostru înviat!
Iosif și Nicodim nu erau doar niște prieteni ai lui Hristos, care au constatat cu ochii lor că Iisus a murit și a fost îngropat. Grija pentru Domnul mort a fost un act de dragoste pentru iubitul lor Prieten și Învățător, dar și o îndatorire din omenie față de Acela Care a suferit pentru Dreptate.
Privind către mormânt se mai aflau acolo două suflete care Îl iubeau pe Domnul și urmăreau cu mare atenție actele lui Iosif și ale lui Nicodim. Se pregăteau și ele pentru un act de dragoste față de Domnul. Erau cele două femei mironosițe: Maria Magdalena și Maria, mama lui Iosi.
”Iar Maria Magdalena și Maria, mama lui Iosi, priveau unde L-au pus. Și după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, și Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă” (Marcu 15:47-16-1).
Mai întâi sunt menționate două femei și apoi trei. Primele două au fost martore la toate cele întâmplate pe Golgota, ele i-au văzut pe cei doi ucenici tăinuiți ai lui Hristos cum au coborât de pe cruce trupul Lui. Apoi au văzut tot ce au făcut cu trupul mort și, ce le interesa cel mai mult, au văzut mormântul în care L-au pus. Cu adevărat, câtă bucurie ar fi simțit dacă ar fi putut să alerge și să ajute pe Iosif și pe Nicodim, să spele de sânge trupul Lui sfânt, să Îi curețe rănile, să Îi așeze părul, să Îi așeze mâinile în cruciș pe piept, să Îi lege năframa în jurul capului și să Îi înfășoare tot trupul cu giulgiu! Însă nici obiceiul, nici Legea nu le îngăduia să facă aceasta dimpreună cu bărbați. S-ar fi dus să împlinească toate acestea singure, mai ales să Îl ungă pe Domnul cu miresme. Cu ele ar fi venit mai târziu și a treia mironosiță, prietena lor. Duhul lui Hristos le legase pe toate printr-o strânsă prietenie.
Cine erau aceste femei? Pe Maria Magdalena o știm. Era acea Marie pe care Domnul a vindecat-o, a scos șapte demoni din ea. Maria lui Iosi și Maria lui Iacov, așa cum spun Părinții, sunt una și aceeași persoană. Salomeea era soția lui Zevedeu, mama Apostolilor Iacov și Ioan.
Ce mare deosebire există între aceste femei și Eva! Acestea au alergat din dragoste spre a face ascultare de Domnul chiar și mort, câtă vreme Eva nu a făcut ascultare de Domnul nici viu! Acelea s-au arătat ascultătoare pe Golgotha, în locul unde s-a săvârșit fărădelegea uciderii Domnului, în locul răutății și al vărsării de sânge, câtă vreme Eva a făcut neascultare chiar în lăuntrul Raiului!
Mai multe aici.