Andreea Antonescu s-a liniștit în privința unora dintre detaliile pentru botezul fetiței sale mai mici, Venice Victoria. Pentru că petrecerea se apropie și va avea loc peste o săptămână, artista a decis meniul și tortul pentru eveniment. Dar emoțiile nu i-au dispărut încă!
“Am stabilit data, am stabilit locația. Mi-am dorit foarte mult ca Sienna să fie prezentă pentru că așa este normal și și-a și dorit extrem de tare să fie prezentă la botezul surioarei ei, abia așteaptă, este foarte încântată! Botezul am ales să îl facem pe data de 24 iunie, iar ca locație am optat pentru Jubile Forest, un cadru de poveste în mijlocul naturii, o locație aflată în Pădurea Snagov, cu un decor spectaculos pentru un eveniment așa cum am visat. Exact la Jubile, acum 12 ani am făcut și petrecerea pentru botezul Siennei. În plus, același preot care a botezat-o pe Sienna o va boteza și pe Venice Victoria”, a mărturisit Andreea Antonescu imediat ce s-a întors din America.
Acum totul este bine stabilit! Azi artista a mers într-o vizită la locația Jubile Forest, acolo unde a degustat meniul pentru petrecerea de botez a celei de-a doua fetițe ale sale, Venice Victoria. A făcut un mix de meniu tradițional cu sofisticat și astfel s-a declarat mulțumită! Iar tortul, tortul a fost cel care i-a dat mari bătăi de cap, pentru că din 12 sortimente a trebuit să aleagă doar unul, iar cel învingător a fost Tort Pistachio Flavor, adică acela cu aromă de fistic.
“Am ales tortul cu fistic, Tort Pistachio Flavor, pentru că toate celelalte produse care au fost la degustare mi-au plăcut la maxim și atunci nu am mai simțit nevoia să mai schimb ceva din meniul pe care îl alesesem din prima”, a povestit Andreea Antonescu.
Meniul cu care Andreea Antonescu își așteaptă invitații pe data de 24 iunie la sala de evenimente Jubile Forest arată după cum urmează:
• Macarons cu brânză de capră și nuci.
• Mouse de brânză cu salsa de trufe și prosciutto.
• Creme Royale cu dulceață de ananas și fructe proaspete.
• Piure de mazăre cu chorizo crocant și microplante
• Tartar de somon cu icre tobiko și susan.
• Cheesecake risotto și jeleu de rodie.
• Mouse din pește afumat cu creveți și ou de prepeliță.
• Roast beef cu sos aiolo cu capere.
FISH
• File de somon servit cu gyoza cu legume în sos asiatic ușor picant și salată de urechi de lemn și castraveți
TRADIȚIONAL MAIN COURSE
• Sarmale în foi de viță servite cu bacon crocant, mămăligă și ardei iute.
MAIN COURSE
• Mușchi de vită la grătar, porc și pui sous vide cu piure de trufe
Tort Pistachio Flavor