Adina Buzatu l-a adus la Bucureşti pe ,,Designerul Anului” din Marea Britanie

DSC_8165

Adina Buzatu a demonstrat că are fler nu doar în ceea ce priveşte tendinţele modei, ci şi când vine vorba de cei care le creează.  Spre exemplu, Babette Wasserman, cea cu care Adina a început o colaborare acum zece ani aducând în exclusivitate pentru România rafinata ei colecţie de bijuterii, a fost desemnată recent Designerul Anului 2015 în Marea Britanie. Acesta a fost un motiv în plus ca Adina să o invite la Bucureşti pe cea care, între timp, i-a devenit şi o bună prietenă, în cadrul seriei de evenimente Trends&Friends.

,,Detaliile fac diferenţa, iar bijuteriile bunei mele prietene, celebra creatoare Babette Wasserman, conferă rafinament ţinutei. Acestea se adaptează uşor la personalitatea purtătorului datorită creativităţii designerului care a fascinat o lume întreagă cu colecţiile ei minuţios realizate. Sunt fericită să aduc laolaltă prietenii din străinătate, importanţi oameni din modă, cu oamenii dragi mie de aici, din toate domeniile, care vin întotdeauna la evenimentele mele cu tot sufletul. Deşi suntem în secolul în care relaţiile interumane par să nu mai conteze, un zâmbet, o floare sau câteva minute petrecute alături de un prieten drag ne definesc ca oameni. Acestea sunt cu adevărat momentele speciale din viaţă.” , a povestit Adina Buzatu.

,,Este un privilegiu pentru mine să vizitez Bucureştiul şi să fiu invitată în seria de evenimente Trends&Friends. Nu doar datorită prieteniei care mă leagă de Adina, ci şi oamenilor minunaţi pe care i-am întâlnit aici. E un privilegiu de asemenea să prezint personal creaţiile mele vedetelor din România.”, a declarat designerul Babette Wasserman.

Printre cei care au fost prezenţi la acest eveniment s-au aflat şi Mircea Albulescu, Alex Velea şi frumoasa Antonia, Irina Margareta Nistor, Florin Chilian, Margareta Pâslaru, Adelina Pestriţu, Bodo (Proconsul), Zoli Toth, Dana Săvuică, Lucian Mîndruță, Ovidiu Lipan – Ţăndărică, Norris Mărgeanu, Oana Roman, Şerban Huidu, Mirela Vescan, Mihai Găinuşă, Alin Gălăţescu, Crina Matei, Răzvan Ciobanu, Nico, Dana Miricioiu, Luminiţa Nicolescu, Dragoş Bucurenci, Mihai Gruia, Cristina Cioran, Gianina Corondan, Sebastian Coţofană, George Baltă, Ionuţ de la Provincialii şi mulţi alţii.

Seria evenimentelor va continua, invitatul special al lunii martie este Paul Corben, directorul brandului de bretele Albert Thurston, ale căror bretele sunt purtate de personalităţi iconografice din lumea întreagă. Prinţul Charles, Daniel Craig în cele mai recente producţii James Bond şi Michael Douglas sunt doar câteva exemple.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Lumea Presei, lumeapresei.ro