Prezentatoarea tv, Adela Diaconu a făcut sport, pe care apoi l-a dat pe politica, iar de 8 ani realizează cu succes o emisiune la un post tv din Brasov. La 18 ani a avut o bursă în SUA cu sportul ei preferat, tenisul. N-a rămas în America, s-a intors acasa de dragul parintilor.
Intr-un interviu acordat revistei „Etiquette Magazine“, care i-a dedicat si coperta celui mai recent număr, Adela Diaconu spune ca prima dragoste, nu se uita niciodata si spera, ca in viitor, sa poata deschide o Academie de tenis.
Formarea ta profesionala, dar si a personalitatii tale a fost intr-un fel influentata de oamenii cu care ai interactionat pe parcurs?
Adela Diaconu: Tenisul, sportul in general m-a disciplinat, ordonat, ambitionat ca in tot ce ma implic sa fac perfect. As spune ca dorinta aceasta de perfectiune este uneori un defect, pentru ca mereu vreau sa realizez cat mai bine proiectele, in care ma angrenez. Am avut norocul sa cunosc, de-a lungul evolutiei mele profesionale si personale, oameni minunati, profesionisti in domeniile lor de activitate si de la fiecare am invatat ce este mai bun, m-au inspirat si mi-au dat incredere sa merg mai departe. Familia mea, antrenorii de tenis, profesorii care mi-au cladit educatia de-a lungul timpului, personalitatile romanesti din sport, arte, teatru, campanii sociale si umanitare, design vestimentar, beauty, media pe care i-am avut invitati de-a lungul anilor in emisiune, m-au inspirat si mi-au dat incredere ca in curand, in Romania, valorile reale vor fi din nou, apreciate, in societatea noastra. Avem niste oameni capabili si exceptionali in toate domeniile, cu care putine tari se pot mandri ca ii iau. Acestia sunt exemplele si valorile care trebuie promovate, pentru ca tinerii sa aiba de la cine invata.
”O copilarie petrecuta doar in fata calculatorului, nu are cum sa te formeze pentru viata de adult, sa iti dezvolte calitatile si sa te faca sa traiesti”
Care sunt amintirile cele mai frumoase ale copilariei tale?
Adela Diaconu: Amintirile copilariei mele sunt deosebit de frumoase si speciale. In primul rand, am avut norocul sa ma nasc si sa copilaresc, intr-unul dintre cele mai frumoase orase ale Romaniei – Brasovul, mai precis in Centrul Vechi al orasului, unde totul este istorie, legenda si arhitectura medievala. Copilaria mea a fost de vis, pentru ca de mica parintii s-au preocupat sa imi indrepte pasii spre mai multe activitati din arta si sport, precum: pian, balet, inot, tenis, schi. M-au lasat sa imi aleg ce imi place mai mult, iar eu am ales tenisul de camp, inca de la varsta de 6 ani. Sportul de performanta trebuie sa il faci in primul rand din pasiune. Pentru ca altfe,l nu ai cum sa faci performanta, 4-5 ore zilnice de antrenamente si pregatire fizica, concursuri pentru care trebuie sa fii pregatit. Inca de pe vremea aceea observam copii care plangeau ca nu vor la tenis, dar parintii cu bani ii impingeau doar pentru ca este un sport de elita. Parintii mei au facut sacrificii mari pentru mine, ca sa nu imi lipseasca nimic, tenisul fiind un sport scump, dar vazand cat de mult imi place m-au sustinut neconditionat. I-as sfatui acum pe parinti, chiar daca copii lor nu vor face performanta in vreun sport, sa ii sustina in a practica pentru ca educa, disciplineaza si ordoneaza. Sportul cu scoala se impaca perfect si se poate face performanta pe ambele planuri. Vor avea negresit un plus in viata de mici, fata de cei care nu fac sport. O copilarie petrecuta doar in fata calculatorului, nu are cum sa te formeze pentru viata de adult, sa iti dezvolte calitatile si sa te faca sa traiesti, sa simti cu adevarat ce inseamna un succes, o infrangere, fericirea cand cladesti ceva cu multa munca si reusesti.
In 2004 a intrat in politica, fiind cel mai tanar candidat la Camera Deputatilor
Cum ai ajuns sa fii interesata de politica?
Adela Diaconu: La 18 ani am avut posibilitatea sa plec cu tenisul in America, cu o bursa. Asta pentru ca in anii 90′ Romania nu avea foarte multe turnee WTA din care sa iti poti face puncte , iar deplasarile in strainatate erau foarte costisitoare. Insa nu mi-am dorit sa plec in America, nici parintii nu m-au vrut departe si am ramas in Romania crezand ca voi reusi sa schimb ceva pentru ca tinerii talentati si valorosi sa nu mai fie nevoiti sa plece din tara lor. Astfel, am ales sa imi conturez destinul aici. Din dorinta de a schimba ceva in tara mi-am dorit sa urmez o cariera politica, pentru a lasa ceva in urma mea, o schimbare in bine a societatii romanesti. Inca de mica eram contrariata de politicienii romani, care se folosesc de functii doar pentru interesul personal, fara a avea ambitia de a construi ceva pentru cei care i-au ales. De aceea am ales sa urmez si Facultatea de Studii ale integrarii Economice Europene si sa-mi aprofundez educatia in Management Financiar Bancar si Integrare Economica Europeana. Cunostintele dobandite in toti acesti ani de studiu si viziunea moderna capatata despre cum ar trebui sa se dezvolte o tara democratica m-au determinat, in anul 2004, sa intru in politica, fiind cel mai tanar candidat la Camera Deputatilor. Insa cand nu ai sustinere din partea unui partid puternic, oricat de bine pregatit ai fi si capabil, sansele sunt mici sa reusesti in Romania. Sper insa ca pe viitor sa gasesc sprijinul politic necesar si sa realizez ceva cu adevarat constructiv. Tinerii valorosi nu trebuie sa fie nevoiti sa se desparta de familii pentru a se realiza profesional si financiar in alt colt de lume, copiii talentati sa aiba sanse sa se afirme in domeniul de interes ales, varstnicii sa nu mai traiasca in permanenta cu teama ca nu vor supravietui de la o zi la alta.
Din experienta traita de tine in sport, politica si acum in TV, se poate vorbi de „omul ideal”?
Adela Diaconu: Nimeni nu este perfect si mereu este loc de mai bine. Idealul este sa devii un profesionist desavarsit in domeniul tau de activitate. Lucrul acesta se poate intampla doar daca iubesti ceea ce faci, pui suflet, te dedici, renunti la multe pentru a evolua; poate cand prietenii sau colegii tai se plimba si se relaxeaza, tu trebuie sa te antrenezi, sa filmezi, sa scrii, dar cand faci din placere un lucru nu simti nici o greutate. Daca am lua de la fiecare calitatile definitorii, am putea crea pe calculator omul ideal cu urmatoarele atribute: de la sportiv – munca, perseverenta, ambitia, inteligenta, caracterul frumos, gloria adevarata; de la politician – arta negocierii si a discursului, puterea de a schimba destine si viata oamenilor in bine; iar de la omul de televiziune – obiectivitatea, prestanta, frumusetea naturala, spontaneitatea, umorul de calitate, stilul si clasa. Dar cum vorbim de ceva utopic, cel ma bine ar fi sa excelam fiecare in domeniul nostru de activitate.
Ai deja o cariera de mai bine de 8 ani in televiziune. Ce crezi ca te-a mentinut atatia ani in aceasta profesie?
Adela Diaconu: Deja au trecut 8 ani?! (zambeste –n.r.). Sunt mandra ca in acesti ani am reusit sa realizez in domeniul audiovizualului romanesc un proiect de televiziune care intre timp a devenit si un brand personal (BV 01 ADE), fara a face compromisuri in aceasta meserie, fara a vana celebritatea imediata sau alte beneficii. Am pus mereu in fiecare emisiune conceputa un strop de pasiune, am cautat mereu sa promovez oamenii valorosi din diverse sfere de activitate, sa descopar si sa aduc la lumina tineri talentati si olimpici si sa le ofer telespectatorilor o alternativa placuta la uratenia promovata prin stiri si emisiuni tip tabloid. Am reusit sa impun un produs media local pe piata media nationala de divertisment. Asta pentru ca, la nivel national, nu mi s-au dat sanse fara anumite compromisuri, pe care, daca ai caracter si educatie de acasa nu esti dispus sa le faci pentru celebritate sau alte beneficii. Le multumesc celor de la Nova Tv Brasov, care au avut incredere in mine si, impreuna am reusit sa facem o emisiune de calitate ce a fost premiata la mai multe Gale de televiziune din Romania pentru cea mai buna si longeviva emisiune TV de lifestyle din Romania, cea mai buna emisiune de fashion si lifestyle, premiul pentru eleganta si stil in televiziune.
Cu ce se deosebeste emisiunea ta de ceea ce este pe piata romaneasca TV?
Adela Diaconu: Emisiunea „BV01ADE” s-a remarcat prin interviurile conventionale sau mai putin conventionale cu nume mari din domenii ca moda si frumusete, muzica, teatru si cinematografie, arte plastice, sport; prin reportajele exclusiviste de la cele mai cunoscute evenimente de moda din Romania, dar si prin abordarea unei tematici diverse si de interes in cadrul emisiunii.
”Scoala pe vremea mea avea un rol bine definit, se facea educatie si carte cu adevarat”
Care este rolul definitoriu al societatii, familiei si scolii in modelarea ta ca femeie, om, profesionist?
Adela Diaconu: Familia este baza pentru inceput. Cei 7 ani de acasa, bunul simt si educatia nu se cumpara cu toti banii din lume. Fara o baza solida, fara implicarea parintilor care sa iti indrume pasii catre o activitate, sa iti dea incredere si putere in sine este destul de greu apoi ca scoala si societatea sa te ”reabiliteze”, mai ales in prezent cand nu mai au aceeasi putere de educare in bine ca acum 20 de ani, de exemplu. Pentru mine familia este cea mai importanta, deoarece am cei mai minunati parinti care au au stiut sa ma formeze pentru a-mi urma drumul in viata cu tenisul, politica si in prezent cu televiziunea. Si scoala a jucat un rol important in formarea personalitatii mele si in evolutia mea ca om. Scoala pe vremea mea avea un rol bine definit, se facea educatie si carte cu adevarat, exista respect pentru dascalul din fata ta, el era si devenea un model pentru tine. Astazi, din pacate, de cele mai multe ori scoala a devenit o scena pentru parada modei printre adolescenti, respectul elev-dascal si pentru cunostintele transmise de acesta au disparut. Societatea romaneasca te poate ajuta sau te poate inghiti , cel mai bine e sa fii tu pregatit pentru ca te vei confrunta cu bariere in care dezamagirea e mare cand realizezi ca oricat de bine pregatit esti, valoros cu multe calitati peste altii, in Romania cei care sunt dispusi la compromisuri sau au bani, relatii si posibilitati iti vor lua locul. Cu timpul, eu spun ca lucrurile vor reintra in normal si vom avea o societate normala, in care scoala isi va castiga pozitia meritata, ca vom reinvata sa ne respectam intre noi oamenii.
Cum vezi tu ca femeie familia si cariera si cum poti jongla cu ele in acest secol?
Adela Diaconu: Familia este cea mai importanta, dar nici profesia nu trebuie neglijata, ca sa fii implinita pe deplin ca femeie. Pare greu, dar nu imposibil in secolul nostru. Amandoua te motiveaza, si iti dau puterea sa mergi mai departe, sa mai adaugi o piatra frumoasa si rezistenta la temelia devenirii tale ca OM. Doar alaturi de familie poti sa depasesti orice moment greu, sa te bucuri de lucrurile simple, sa construiesti momente unice, memorabile peste ani. Iar o profesie facuta si cu sufletul este cel mai minunat lucru atat pentru tine, cat si pentru cei care beneficiaza de munca ta, facuta din inima si cu placere.
”Trebuie sa te lupti cu adevarat daca crezi in ceva si esti bun, sa o iei de la capat cand ti se inchid usi, cand nu accepti compromisuri”
Cum te regasesti ca femeie in societatea romaneasca actuala?
Adela Diaconu: Mandra ca am reusit in aceasta societate, fara sa fac nici un compromis. Putini pot spune asta. Cu siguranta, daca eram dispusa la compromisuri eram mult mai sus, dar sunt impacata cu mine insami, pentru ca am muncit foarte mult de mica, iar educatia primita acasa m-au facut sa fiu un om demn si cinstit. Iar daca ai caracter si principii, nu te poti umili pentru nici o functie, bani sau glorie. Este frustrant uneori, cand vezi ca societatea noastra promoveaza non-valorile, oameniii fara coloana vertebrala, fara studii reale, ”vedetele” poleite cu nimic, iar oamenii valorosi nu au nici o sansa. Multa lume m-a intrebat ce caut in televiziune, unul dintre domeniile, care s-au deteriorat de la an la an. Am vrut sa arat si fata frumoasa a Romaniei prin personalitatile romanesti (ambasadorii Romaniei cum imi place mie sa-i numesc) din fiecare domeniu, vedetele adevarate, povesti de viata memorabile. Nu am avut nici o sansa la o televiziune nationala sa fac o emisiune de calitate, insa cei de la Nova Tv mi-au dat sansa sa construiesc in ani, un produs media despre care, acum, se vorbeste cu respect la nivel national si din care oamenii raman cu ceva. Ca femeie in societatea romaneasca trebuie sa te lupti cu adevarat daca crezi in ceva si esti bun, sa o iei de la capat cand ti se inchid usi, cand nu accepti compromisuri si pana la urma vei reusi.
Ce iti lipseste acum si cum te vezi peste cativa ani?
Adela Diaconu: Atata timp cat ai o familie frumoasa, esti sanatos si multumit de ceea ce faci profesional şi personal, este tot ceea ce conteaza. Nu stiu daca voi reusi prin propriile puteri mai mult de atat in politica si televiziune, insa indiferent ce se va intampla – prima dragoste nu se uita niciodata si tenisul va ramane dragostea mea. Sper ca in viitor sa imi pot deschide o Academie de tenis si sa le ofer posibilitatea copiilor talentati sa nu se mai piarda. Cu siguranta copilului meu ii voi indrepta pasii spre mai multe domenii de activitate, asa cum au facut si parintii mei cu mine, si sper sa aleaga tenisul si sa ajunga cat mai sus.