61723499

Postul trebuie să te apropie de spovedit, iar spovedania trebuie să te apropie de post.

Câte zile de post trebuie să ţinem înainte de a merge la spovedanie?

Dacă mergeţi în a 40-a zi de post, 40 de zile. Dacă mergeţi în prima zi, o zi de post şi, în următoarele 39 de zile, continuaţi postul. Cu alte cuvinte, când e de pos­tit, e de postit! Ideea aceasta cu spovedania şi postul de dinainte de spovedanie este una dintre – iertaţi-mi cu­vântul prost – idolatrizările legate de Ortodoxia noastră, una dintre falsele rigorisme pe care le-am impus, pentru că sunteţi – şi aici zic şi eu, ca fiul meu, piua, că v-am prins – de foarte multe ori tentaţi să ziceţi: „nu mă duc la spovedit, pentru că am mâncat azi după-masă nu ştiu ce. Nu fac aia, că…” Dacă e să fim sinceri, trebuie să recunoaştem că uneori ne mai şi ascundem după rigorile astea, în încercarea de a sta cât mai departe de ceea ce trebuie să facem. Postul trebuie să te apropie de spovedit, iar spovedania trebuie să te apropie de post. N-ai postit până te-ai spovedit? Posteşti după ce te-ai spovedit! N-ai postit până te-ai împărtăşit? Te împărtăşeşti şi posteşti! Sunt unele lucruri cu adevărat recuperabile în Biserică şi – Slavă Domnului! – postul este unul dintre ele.

(Preot Conf. Dr. Constantin Necula, Creștinism de vacanță, Editura Agnos, Sibiu, 2011, p. 219)

sursa: doxologia.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *