Tradiții și obiceiuri din Săptămâna Mare a Paștelui!

patimi

Postul Pastelui se incheie cu Saptamana Mare, a patimilor lui Hristos. In Saptamana Mare se face curatenie generala in gospodarii. Curtile sunt maturate, surile sunt curatate de gunoaie, gardurile sunt reparate, santurile sunt curatate de namol si adancite. Casele trebuie sa straluceasca de curatenie pentru ca ele „te blestema daca Pastile le prind necuratate”.

In lunea Saptamanii Mari se scoate totul la aerisit, se lipesc si se varuiesc casele iar mobilierul este spalat si reparat. Pana miercuri, inclusiv, sunt permise muncile in camp. Dupa aceasta zi barbatii trebaluiesc pe langa casa, ajutandu-si nevestele la treburile gospodaresti. In Joia Mare, data limita slujbelor speciale dedicate mortilor, fiecare familie duce la biserica colaci, prescuri, vin, miere de albine si fructe pentru a fi sfintite si impartite, apoi, de sufletul mortilor, parte preotului, parte satenilor aflati la biserica, in cimitir sau pe la casele lor. Pana la Joia Mare, femeile se straduiau sa termine torsul de frica Joimaritei care, in imaginarul popular era o femeie cu o infatisare fioroasa ce pedepsea aspru lenea nevestelor sau a fetelor de maritat. Uneltele de tortura ale Joimaritei erau caldura, oala cu jaratec, vatraiul sau carligul pentru foc. Aceasta fiinta mitologica folosea mijloace cumplite de tortura: ardea degetele si mainile fetelor si femeilor lenese, le parlea parul si unghiile si incendia fuioarele de canepa gasite netoarse. De multe ori nici flacaii lenesi, cei care nu terminau de reparat gardurile sau nu ingrijeau bine animalele pe timpul iernii, nu erau iertati de aceste pedepse. De fapt, Joimarita era, la origini, o zeitate a mortii care supraveghea focurile din Joia Mare si care, treptat, a devenit un personaj justitiar ce pedepsea lenea si nemunca. Conform traditiei, in noaptea ce premerge Joia Mare sau in dimineata acestei zile se deschid mormintele si sufletele mortilor se intorc la casele lor. Pentru intampinarea lor se aprindeau focuri prin curti, in fata casei sau in cimitire, crezandu-se ca, astfel, ei aveau posibilitatea sa se incalzeasca. Focurile de Joi-Mari erau ruguri funerare aprinse pentru fiecare mort in parte sau pentru toti mortii din familie si reprezentau o replica precrestina la inhumarea crestina din Vinerea Mare.

Mai mult aici.

Sursa: crestinortodox.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Lumea Presei, lumeapresei.ro